Antena Căutare

Apar primele mărturii ale pasagerilor din autocarul răsturnat de tornadă: "Preotul a spart geamul cu piciorul, așa am putut ieși"

40 de oameni care se întoarceau de la un pelerinaj la o mănăstire, printre care și un preot, devenit erou, și-au văzut moartea cu ochii. O tornadă s-a produs pe drumul spre casă, în Călărași, în cea de-a treia zi de Paște, iar autocarul în care se aflau a fost aruncat de pe şosea. Părintele i-a scos pe toți, rând pe rând, evitând o tragedie.

40 de oameni care se întoarceau de la un pelerinaj la o mănăstire, printre care și un preot, devenit erou, și-au văzut moartea cu ochii. O tornadă s-a produs pe drumul spre casă, în Călărași, în cea de-a treia zi de Paște, iar autocarul în care se aflau a fost aruncat de pe şosea. Părintele i-a scos pe toți, rând pe rând, evitând o tragedie.

Potrivit reprezentanţilor ISU Călăraşi, în cazul autocarului aruncat pe câmp de vântul puternic a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului acţionând echipaje ale ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa, precum şi trei echipaje ale serviciului de ambulanţă. În total, patru oameni au ajuns la spital, unul având traumatisme severe. Accidentul s-a produs în localitatea Constantin Brâncoveanu.

Un preot i-a salvat pe toți cei 39 de oameni aflați în autocar

„Ne întorceam de la pelerinaj, de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, plini de bucurie, de încredere şi nădejde şi, deodată, s-a lăsat un nor negru, a început să plouă, am văzut tornada cum se apropia, am văzut direcţia în care ea merge.

Articolul continuă după reclamă

Am nădăjduit şi ne-am rugat să o depăşim, să nu ne întâlnim cu ea pe autostradă, să nu fim în punctul în care ea traversează autostrada. Ni s-a părut că am lăsat-o în urmă, însă ne-a atins cu partea laterală. Deşi stăteam în poziţia verticală, firească, simţeam că nu mai suntem pe şosea şi că ne deplasăm în zbor, spre dreapta, aşa um ne împingea tornada.

Sentimentul acesta a fost preţ de câteva secunde. Nu ne-am rostogolit, că altfel ne făcea praf. Am fost cu Dumnezeu în gând, cu linişte, cu calm, cu credinţa că nu ne lasă şi se îndură de noi.

Dacă o secundă ne întâlneam mai devreme cu tornada, ne prindea în vârtejul acela, ne rostogolea cu mai mult de 100 km/h şi ne făcea praf pe toţi. Cu toţii am fost panicaţi, unii ţipau, dar cu siguranţă se rugau în sufletul lor, eu am fost puternică şi m-am rugat şi am simţit că Dumnezeu este cu noi şi o să ne scoată de acolo”, a una dintre pasagere, în vârstă de 39 de ani, pentru Replica de Constanța.

Apar primele mărturii ale pasagerilor din autocarul răsturnat de tornadă: "Preotul a spart geamul cu piciorul, așa am putut ieși"

„Ne-a trântit pe partea stângă. Ce a fost cel mai rău a fost că pasagerii din dreapta au căzut peste noi, cei din partea stângă. Dar preotul a fost ca un înger pentru noi, a spart parbrizul cu cu o forță nebănuită, cu puterea divină, a ieşit şi ne-a întâmpinat pe toţi, ca un înger, ne scotea din autocar, îndreptându-ne cât mai departe de acesta, spre şosea, pentru a ne feri de o eventuală explozie.

Tot preotul a fost cel care a făcut rost pentru fiecare de maşini, au venit rapid şi ambulanţele, dar şi pompierii. Iar medicii Spitalului Judeţean Slobozia ne-au acordat ajutorul necesar tuturor, ne-au acordat toată atenţia şi s-au ocupat de noi îndeaproape”, a mai precizat, pentru Replica, pasagera.

Prin campania „Schimbă o viață”, 542 de beneficiari din București și din 20 de județe ale țării au primit „Bucurie la cu... Video! O ursoaică și doi pui au creat panică la intrarea unui hotel din Vidraru. Autoritățile avertizează toți turiștii!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x