Antena Căutare

Prognoza meteo pentru următoarea SĂPTĂMÂNĂ. Veştile nu sunt deloc bune: Vine frigul! Urmează zile cu ploi, temperaturi scăzute şi furtuni

Meteorologii anunţă că în zilele următoare valorile termice vor caracteriza la scara întregii ţări o vreme răcoroasă, iar în nord şi nord-est chiar rece pentru aceastã dată din an. Duminică începe să se mai încălzească urmând ca de luni, valorile termice să crească uşor şi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Meteorologii anunţă că în zilele următoare valorile termice vor caracteriza la scara întregii ţări o vreme răcoroasă, iar în nord şi nord-est chiar rece pentru aceastã dată din an. Duminică începe să se mai încălzească urmând ca de luni, valorile termice să crească uşor şi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

VINERI Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei, unde vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp; în aceste zone, temperaturile vor fi în scădere faţă de zilele precedente, în special în Câmpia şi Dealurile de Vest, unde vremea va deveni răcoroasă.

În Muntenia, Dobrogea şi în sud-estul Moldovei, vremea va fi călduroasă, iar începând din orele după-amiezii, vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25...35 l/mp. Noaptea va continua să plouă - local însemnat cantitativ- şi în centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 34 de grade, iar cele minime în general între 9 şi 19 grade.

Articolul continuă după reclamă

BUCUREŞTI. Vremea va fi călduroasă, dar în a doua parte a zilei (cu o probabilitate mai mare spre seară) vor fi perioade scurte de timp în care instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice şi averse ce vor avea caracter torenţial; vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade.

SÂMBĂTĂ. Valorile termice - în scădere semnificativă faţă de intervalul anterior în regiunile extracarpatice- vor caracteriza la scara întregii ţări o vreme răcoroasă, iar în nord şi nord-est chiar rece pentru aceastã dată din an. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare ziua când local în nord şi în centru şi pe arii restrânse în est şi sud-est va ploua; izolat se vor cumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, mai ales ziua, cu viteze mai mari la munte, în est şi în sud-est, dar şi în extremitatea sud-vestică. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, cu cele mai scăzute valori în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei; minimele termice vor fi cuprinse între 3...4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14 grade pe litoral. Spre dimineaţă se va semnala izolat ceaţă.

BUCUREŞTI. Vremea se va răci accentuat. Pe parcursul zilei, vor fi înnorări şi ploi temporare, iar vântul va sufla în general moderat. Noaptea cerul se va degaja, iar vântul va diminuă. Temperatura maximă va fi de 20...22 de grade, iar cea minimă de 11...12 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

DUMINICĂ. Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoarã faţã de ziua precedentã, încã va fi o vreme rãcoroasã mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe arii restrânse ploi de scurtã duratã, în special la munte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime în general între 5 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţã.

BUCUREŞTI. Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoarã faţã de ziua precedentã, vremea va fi încã rãcoroasã mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, vor fi condiţii de ploaie slabã, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 24...25 de grade, iar cea minimã de 12...14 grade.

LUNI. Valorile termice vor continua sã creascã uşor şi se vor apropia de cele normale pentru aceastã perioadã, dar dimineaţa va fi încã rãcoare în majoritatea zonelor, în special în nord şi în centru. Cerul va fi variabil, cu înnorãri spre searã şi în cursul nopţii, îndeosebi în zona montanã şi în sud-vest, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

MARŢI, MIERCURI şi JOI. Vremea va fi rãcoroasã şi va ploua în majoritatea zonelor, local însemnate cantitativ.

Ziua Universală a Iei Românești 2018... METEO. E Cod Galben, PLOI torențiale vor afecta 32 de județe!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x