Antena Căutare

Schimbare uriaşă în învăţământ! Studenţii la buget, OBLIGAŢI să lucreze în ţară după terminarea facultăţii

Ministerul Educaţiei este preocupat de plecarea din ţară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare şi nu exclude ca, "în măsura în care va fi posibil", să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenţilor de studii superioare beneficiari de locuri subvenţionate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenţionate de stat.

Ministerul Educaţiei este preocupat de plecarea din ţară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare şi nu exclude ca, "în măsura în care va fi posibil", să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenţilor de studii superioare beneficiari de locuri subvenţionate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenţionate de stat.

Informaţia apare într-un document parafat şi semnat recent de ministrul Liviu Pop, prezentat de Profit.ro.

„Apreciez că se poate reglementa un model de contract pe care studenţii care urmează cursuri universitare subvenţionate de stat să-l semneze la începutul studiilor care să prevadă că sunt de acord cu aceste condiţii şi că în cazul în care nu le îndeplinesc vor trebui să returneze fondurile bugetate pentru ei în perioada facultăţii. (...) Pentru a nu avea un caracter restrictiv care să provoace probleme tinerilor în dezvoltarea carierei, perioada în care aceştia trebuie să activeze pe piaţa muncii din România, cred că nu trebuie limitată la momentul finalizării studiilor. Astfel, aceasta poate fi aleasă de fiecare absolvent într-un interval de timp, de exemplu în 10 ani de la momentul în care au terminat facultatea".

În acelaşi document se face trimitere la propunerea Academiei Române ca "absolvenţii de studii superioare care au beneficiat de locuri finanţate de la bugetul de stat, să muncească în România pe o perioadă egală cu durata studiilor universitare subvenţionate", menţionată la începutul acestui an în "Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani".

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Liviu Pop precizează că această propunere "se poate materializa doar în cadrul unei propuneri legislative de modificare a Legii educaţionale (sic!) nr.1/2011".

„În prezent, pentru a beneficia de finanţare de la bugetul de stat, cadrul legislativ românesc nu impune studenţilor alte constrângeri, în afara performanţei academice", se mai arată în documentul semnat de ministrul Educaţiei Liviu Pop precizează că propunerea va fi inclusă în „dezbaterile viitoare ce vor aborda această tematică".

O propunere vehement contestată Academia Română a stârnit numeroase opinii negative în luna februarie, când a venit în premieră cu această iniţiativă, opozanţii reamintind că România este membră a Uniunii Europene şi circulaţia forţei de muncă pe piaţa liberă nu poate fi îngrădit.

Cercetătorii, din ce în ce mai îngrijoraţi. Ce se va întâmpla în câţiva ani cu oamenii: "Vor fi pe cale de dispariţ... Schimbări mari la paşapoarte românilor! Trebuie să vă schimbaţi şi voi actele?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x