Antena Căutare

Sejur de 16 zile plătit de stat, totul cu o singură condiție! Ce trebuie să faci

Vestea momentului pentru pensionari, după ce Guvernul a alocat un buget de peste 335.000.000 lei! Ce trebuie să faci ca să obții un bilet de tratament într-o stațiune balneară, în 2019?

Vestea momentului pentru pensionari, după ce Guvernul a alocat un buget de peste 335.000.000 lei! Ce trebuie să faci ca să obții un bilet de tratament într-o stațiune balneară, în 2019?

Guvernul a aprobat, marţi, printr-o hotărâre, numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2019, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Guvernul a stabilit că din suma de 335.113.000 lei, prevăzută prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 cu această destinaţie, vor fi asigurate cel mult 59.622 de locuri la tratament balnear.

Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţile de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Astfel, Guvernul a stabilit că din suma de 335.113.000 lei, prevăzută prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 cu această destinaţie, vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice pentru anul 2019 maximum 59.622 de locuri la tratament balnear. Anul trecut s-au acordat 59.527 de bilete de tratament.

Articolul continuă după reclamă

Sejur de 16 zile plătit de stat, totul cu o singură condiție! Ce trebuie să faci

Biletele vor fi repartizate pe maximum 19 serii, durata unui sejur fiind de 16 zile, preţul biletului incluzând tariful pentru 12 zile de tratament balnear.

Sunt vizaţi, în principal, pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, arată cei de la news.ro.

La cele 59.622 de locuri la tratament balnear se va adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi.

Numărul de locuri contractate va fi anunţat după finalizarea procedurilor de licitaţie publică, care se va derula cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, şi va fi anunţat prin postarea pe Portalul CNPP.

Sursa: news.ro

Accident cumplit! Un mort și cinci răniți după ce un autocar și o mașină s-au ciocnit violent în Timișoara (FOTO)... Atac la stația de metrou Unirii! Bărbat înjunghiat de un tânăr, chiar în văzul tuturor!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x