Antena Căutare

Semnificația zilei de 24 ianuarie. Care sunt principalele evenimente din marile orașe ale României

Astăzi s-au împlinit 164 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Române sau „Mica Unire” așa cum mai este cunoscută. În marile orașe din România au loc manifestații și evenimente prin care se marchează această zi.

Astăzi s-au împlinit 164 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Române sau „Mica Unire” așa cum mai este cunoscută. | Profimedia

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit mica Unire, unirea dintre principatele Moldovei și ale Țării Românești. De la 1600, când Mihai Viteazu a încercat să unească principatele, aceasta este prima mare realizare. Acest proces a început în timpul Revoluţiei din 1848 când tinerii politicieni și-au stabilit acest obiectiv, fiind și cel mai important proiect politic la mijlocul secolului al XIX-lea, scrie Historia.

Ce semnifică data de 24 ianuarie în istoria României

Alexandru Ioan Cuza a fost ales prin vot, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar o săptâmă mai târziu au fost organizate alegeri și la București, profitându-se de faptul că Marile Puteri nu au specificat dacă principatele române pot fi conduse sau nu de același domnitor, notează Historia.

Citește și: 23 și 24 ianuarie, zile libere de la stat. Cine se bucură de vacanță prelungită

Articolul continuă după reclamă

Unirea aceasta a reprezentat un pas mare spre o dezvoltare economică a celor două state, astfel că, Alexandru Ioan Cuza a mai fost denumit și unul dintre „părintele fondator ai României moderne”. Alături de el, aceeași titulatură au primit-o și Mihail Kogălniceanu şi Carol I.

Principalele evenimente din țară care marchează Mica Unire

Anul acesta, Ziua Unirii Principatelor Române, va fi marcată de reprezentanţele Institutului Cultural Român de la Chişinău, Roma, Varşovia, Veneţia, Istanbul şi Viena, scrie News.ro.

La Muzeul Național al Satului din București are loc evenimentul intitulat „Hora Unirii". La Muzeul Naţional al Ţăranului Român au loc proiecţii de filme româneşti.

Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română" a pregătit pentru toţi cei care se vor afla marţi, în Terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Otopeni, un spectacol muzical şi coregrafic susţinut de Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor" al Centrului.

La Craiova, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, se va prezenta recitalul lui Emil Boroghină intitulat „De la Ovidiu la Mihai Eminescu”.

În Timișoara, la Teatrul Național, publicul va putea urmări spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale, semnat de Felix Alexa.

La Iași, Complexul Muzeal Naţional Moldova, în colaborare cu Primăria Comunei Ruginoasa, va organiza la Biserica Domnească Ruginoasa, Te Deum, slujba susţinută de sobor de preoţi, urmată de alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi invitaţilor, depuneri de coroane.

Ce mesaje au transmis politicienii românia de ziua Unirii Principatelor Române

Încă de la primele ore ale dimineții politicienii români au luat parte la manifestații cu ocazia zilei Unirii Principatelor Române. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au mers împreună la Iași, în Piața Unirii.

Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia acestei zile încă de la primele ore ale dimineții

„Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor, care a deschis calea emancipării și modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile și investiții ce au consolidat apropierea culturală, politică și economică a celor două principate române.

Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune.

Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 și eforturile care au continuat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri al tuturor românilor.

Responsabilitatea clasei politice și a instituțiilor statului este să onoreze ”actul energic al întregii naţiuni române”, așa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Române, și să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluției către România de astăzi. La fel ca acum 164 de ani, dorința de emancipare națională și aspirațiile legitime ale românilor trebuie să rămână repere ale acțiunii statului.

Lecția istorică rămasă peste timp este că prin voință, unitate, curaj și susținerea cetățenilor noștri putem reuși cele mai ambițioase obiective. Aderarea României la NATO, obținerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare.

România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitor. Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român, condiții și oportunități similare la sate, orașe și în toate comunitățile. În România europeană toți cetățenii trebuie să aibă șanse egale, să se simtă în siguranță și să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper, vegheat de valorile și libertățile democratice”, a fost mesajul scris de premierul Nicolae Ciucă în mediul online.

De asemenea, și Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a transmis marţi un mesaj de Ziua Unirii Principatelor României:

„Istoria unei naţiuni se construieşte an de an, zi de zi, cu participarea tuturor, de la cel mai important om în stat, până la cel mai obişnuit cetăţean al său. Însă există acele momente cu adevărat definitorii pentru cursul istoriei. Iar 24 ianuarie 1959, când domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales în unanimitate, depăşind toate rivalităţile dintre grupările politice, domn al Ţării Româneşti reprezintă un astfel de moment'', precizează Gorghiu.

Rezultate Loto 22 ianuarie 2023. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plu... Cutremur în România, marți dimineață, de Mica Unire pe 24 ianuarie. Ce magnitudine a avut seismul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x