Teatru de doua parale. Dispret si golanie in lumea culturii...

Ultima mostra de dispret si, pana la urma, de golanie, a venit, culmea, chiar din lumea culturii...sau mai bine spus a pseudoculturii. Obositi de nesfarsitele certuri de la emisiunile de cancan si lupte pentru ciolan, ne-am gandit sa schimbam registrul, sa renuntam la privitul la televizor si sa ne indreptam catre teatru. Sotia mea a gasit oferta perfecta. O piesa de teatru pusa in
scena la Casa de Cultura din Constanta, in premiera mondiala, "Hotii de Frumusete", cu Florin Zamfirescu in rolul principal. Pretul cam piperat, in jur de 100 de lei.

Am crezut ca a dat norocul peste noi, cand am gasit biletele la jumatate de pret, pe site-ul Groupon. Am achizitionat rapid patru biletele, ca ne-am gandit sa invitam si niste prieteni la actiunea noastra de culturalizare. Grabiti sa nu ratam sansa de a economisi o suma importanta, am achitat online si am primit un voucher din partea site-ului respectiv. Ca sa fie totul perfect, ne-am invoit de la locurile de munca, iar argumentul prezentei la o piesa de teatru i-a facut pe cei din jur sa zambeasca cu admiratie. Ne-am temut totusi sa nu avem surprize, astfel ca l-am cautat in ziua spectacolului chiar pe directorul Casei de Cultura, Gheorghe Ungureanu, care ne-a asigurat ca locurile sunt rezervate si ca ne asteapta cu bratele deschise.

Toate bune si frumoase... sau asa ne-am inchipuit noi, mizand pe faptul ca traim intr-o tara civilizata. Prima surpriza a venit chiar de la intrare. Oamenii de ordine, de fapt niste doamne fara vreun ecuson, ne-au permis accesul, dar ne-au precizat sec: nu mai sunt locuri, dar mergeti sa vorbiti la masa unde se vand bilete. Acolo, inca o surpriza. Domnul director, in fapt, un fost vanzator de legume si fructe, asa cum recunoaste candid in propriul CV, ne comunica pe un ton nervos ca nu-l intereseaza biletele noastre si ca putem intra in sala, dar nu avem locuri.

Pai, cum sa vinzi bilete la teatru in picioare, ce suntem in tren? Alaturi de noi, alte zeci de persoane stau cu voucherele in mana si asteapta explicatii. Care vin pe un ton rastit tot de la director: sa va dea Groupon bilete! In cele din urma, lumea intra in sala si incepe cearta pe locuri. Cele mai bune randuri sunt ocupate de oficialitati locale si prieteni ai directorului, care se mandresc cu statutul de invitati. Nu si-au cumparat bilete si ne privesc cu dispret pe noi, ceilalti. Mai mult, un domn cu o functie inalta in magistratura ne descrie cu scarba: niste bucuresteni agresivi!

Angajatii Casei de Cultura se agita, incercand sa stinga nemultumirile noastre si aduc niste scaune. Directorul contraataca si le strange, urland ca suntem niste iresponsabili care blocheaza caile de acces. Continua sa jigneasca si sa ameninte, dar la final pune cireasa pe tort. "Pentru mine, biletele astea sunt false, iar voi ati ocupat locurile abuziv. Daca veneati la mine, va dadeam EU bilete la jumatate de pret. Asa, duceti-va la Groupon, la Bucuresti, sa va dea ei locurile!".

Oficilitatile incep sa strambe din nas, deranjate de pretentiile noastre de a sta pe scaune la o piesa de teatru, si ne reproseaza ca din cauza noastra intarzie spectacolul. Avertizat ca se vor face plangeri, directorul rade: "Si ce daca!". Cearta se incheie cand se stinge lumina. Noi suntem tot in picioare. Renuntam si plecam dezamagiti spre iesire. Dupa cateva telefoane aflam si sursa problemei. Directorul a dat invitatii fara ca organizatorul spectacolului sa stie, chiar pe locurile noastre. Poate ca ne vom lua banii inapoi, dar dezgustul este mai presus de partea financiara. Ne intoarcem la televizorul de acasa si ne punem inca o data intrebarea: de ce am ramas in tara asta?