Antena Căutare

Tradiții de Paștele catolic. Ce face Papa Francisc în Săptămâna Mare

Papa Francisc. Programul detaliat din Săptămâna Mare și de Paște 2019. Află din articolul a1.ro, care este calendarul celebrărilor din Săptămâna Mare și cu ocazia Sfintelor Paști. Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, fiind al doilea papă care ne vizitează țara

Papa Francisc. Programul detaliat din Săptămâna Mare și de Paște 2019. Află din articolul a1.ro, care este calendarul celebrărilor din Săptămâna Mare și cu ocazia Sfintelor Paști. Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, fiind al doilea papă care ne vizitează țara

În apropierea Paștelui, programul lui Papa Francisc este unul cu totul special, începând din Miercurea Cenușii până la Duminica Învierii Domnului. Paștele catolic este sărbătorit pe 21 aprilie, pe când Paștele ortodox este sărbătorit pe 28 aprilie. Iată programul Papei Francisc înainte de Paște.

Tradiții de Paștele catolic

Obiceiuri si tradiții ale credincioșilor romano-catolici de Paște

Articolul continuă după reclamă

Credincioșii romano-catolici merg în Noaptea de Înviere la biserică și participă la Vigilia Pascală. Se spovedesc și se împărtășesc de Paști - acest lucru fiind chiar o obligație creștinească. După celebrarea Învierii, se întorc acasă de la biserică, de multe ori pe jos - slujba având loc noaptea, nu mai sunt mijloace de transport public -, purtând în mâini lumânările aprinse de la lumânarea pascală: aduc, astfel, lumina Învierii în casele lor şi o împart şi celor care nu au avut posibilitatea să meargă personal la biserică.

Ca şi ceilalţi români creştini, şi romano-catolicii din țara noastră pregătesc cozonac şi ouă încondeiate de Paşte, şi mulţi dintre ei duc la biserică cozonac şi ouă, pentru a fi sfinţite de preot după Sfânta Liturghie din Noaptea de Paști, apoi aduc bucatele acasă şi le consumă în familie, la masa de Paști. La aceste gesturi se adaugă alte obiceiuri, specifice diferitelor zone ale țării.

Tradiții de Paștele catolic

Slujba de Înviere

În Biserica Catolică celebrarea Învierii Domnului începe cu Vigilia Pascală, în noaptea de Paști, care are loc de obicei la miezul nopții sau mai devreme, dar oricum după apusul soarelui.

Ritualul începe în faţa bisericii, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat –, de la care se aprind mai apoi lumânările preoților și credincioşilor. În prezența acestei lumini credincioșii ascultă vestirea solemnă a Învierii şi cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria mântuirii, de la creaţie şi până la învierea lui Cristos. După proclamarea Învierii, clopotele bisericilor bat din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară, după 40 de zile de post, se intonează cântarea „Aleluia”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, credincioşii şi preoţii participanţi, cu lumânările aprinse şi intonând solemn cântarea „Cristos a înviat!”, merg în procesiune în jurul bisericilor sau pe străzile învecinate.

Programul lui Papa Francisc în Săptămâna Sfântă

Săptămâna Sfântă

Joi, 18 aprilie, Joi în Săptămâna Sfântă. Papa prezidează la ora 9.30 în bazilica San Pietro Sfânta Liturghie a Crismei cu participarea clerului roman.

Joia Sfântă- parohul spală picioarele a 12 persoane

În dimineaţa zilei de joi, din Săptămâna Sfântă, în toate bisericile catedrale din lume se celebrează Sfânta Liturghie a Uleiurilor Sfinte. Această Sfântă Liturghie este unică în felul ei în timpul anului liturgic: se celebrează doar o dată pe an (în Joia Sfântă), doar în catedralele diecezelor şi reuneşte întreg clerul unei dieceze, arătând comuniunea preoţilor din dieceză cu episcopul lor.

Liturghia este prezidată de episcopul locului şi la ea participă toţi preoţii diecezani şi călugări din dieceza respectivă. În timpul acestei Sfinte Liturghii preoții participanți reînnoiesc făgăduinţele pe care le-au făcut în momentul în care au fost hirotoniţi preoţi.

La Sfânta Liturghie din seara zilei de joi, numită și Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, în Biserica Catolică se celebrează instituirea Sfintei Împărtășanii şi a Sfintei Preoţii de către Domnul nostru Isus Cristos, la ultima Cină. În cadrul acestei celebrări, în amintirea gestului de dăruire totală de sine pe care Isus l-a făcut faţă de apostoli, episcopul sau parohul locului spală picioarele a 12 persoane, în general bărbați, care, de obicei, sunt membrii ai comunității parohiale. Papa Francisc, în timpul pontificatului său, a săvârșit acest gest al spălării picioarelor în închisori, centre pentru deținuți minori, centre pentru persoane cu dizabilități, spălând picioarele a 12 persoane bărbați și femei, deopotrivă, minori și adulți în detenție, persoane cu dizabilități, refugiați, migranți.

Sfântul Triduum Pascal

În seara de joi, 18 aprilie a.c., cu Sf. Liturghie a Cinei Domnului, începe Sfântul Triduum Pascal. Potrivit uzanței introdusă încă din primul an al pontificatului său, papa Francisc celebrează Sf. Liturghie a Cinei Domnului într-un context marcat de marginalizare și suferință, locul și comunitatea urmând să fie anunțate la timpul oportun.

Vineri, 19 aprilie, Vinerea Sfântă, zi aliturgică. Pontiful prezidează în bazilica vaticană la ora 17.00 Celebrarea Pătimirii Domnului, cu ritul adorării Sfintei Cruci. În cursul nopții, la 21.15, papa merge la Colosseum pentru a prezida devoțiunea ”Calea Crucii” (Via Crucis), rugăciunea fiind transmisă în mondoviziune.

Timpul Pascal

Sâmbătă, 20 aprilie, Sâmbăta Sfântă. La ora 20.30, în bazilica Sfântul Petru, papa prezidează Viglia pascală din Noaptea Sfântă a Învierii Domnului, cu ritul binecuvântării focului și ceremonia luminii în antreul bazilicii.

Duminică, 21 aprilie 2019, Duminica Paștelui: Învierea Domnului Nostru Isus Cristos. La ora 10.00, papa prezidează Sfânta Liturghie în Piața San Pietro, iar la ora 12.00, de la loja centrală a bazilicii Sfântul Petru, adresează Cetății și Lumii (”Urbi et Orbi”) tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea apostolică însoțită de darul indulgenței plenare.

Despre vizita lui Papa Francisc în România

Cu toții știm că în această primăvară Papa Francisc va vizita România. Acesta va ajunge la noi în țară în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România.

Pe parcursul vizitei sale în România ,Papa Francisc va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Vizita Papei Francisc în România este una istorică. Primul suveran pontif care a vizitat România a fost Papa Ioan Paul al lI-lea, în mai 1999. A fost, de altfel, prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Atunci însă Suveranul Pontif s-a oprit doar în București. Vizita de la Blaj va avea, astfel, însemnătate deosebită pentru credincioșii greco-catolici.

Citește și:

-Paște 2019. Tradiții în Săptămâna Mare pentru creștinii catolici

-Papa Francisc în România. Mai mulți bani pentru vizita Papei la București

Sursă foto: bucurestifm.ro

Ultimă oră! Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat pe autostradă, după ce a explodat un cauciuc! Atenție, imagini tulbură... Accident teribil! Un tren a lovit un TIR, la Beclean! Echipajele au intervenit imediat (FOTO)...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 august 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe șoferii
Ce înseamnă dacă găsești o bulină roșie pe parbrizul mașinii tale. Avertismentul de care trebuie să știe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x