Antena Căutare

Tradiţii şi obiceiuri de Duminica Tomii, o sărbătoare importantă pentru toţi credincioşii! Ce E BINE să faci în această zi

În prima duminică după Paşte, credincioşii îl sărbătoresc pe Sf. Toma. În această zi, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a doua oară după Înviere.

În prima duminică după Paşte, credincioşii îl sărbătoresc pe Sf. Toma. În această zi, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a doua oară după Înviere.

Pentru că Toma nu credea în Învierea Mântuitorului, Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturiseşte fără nicio îndoială pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel încă o dată pentru cei care nu puteau crede, potrivit crestinortodox.ro.

Potrivit antenastars.ro, în această zi specială, credincioşii depun ofrande pe morminte, plâng morţii, împart pomeni, se întind mese festive în camp, la iarbă verde. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii aici, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile.

CITEŞTE AICI mai multe detalii!

Articolul continuă după reclamă

Cutremurele se țin lanț de câteva zile! Un nou seism s-a produs de curând... Pământul s-a zguduit în România, în urmă cu puţin timp! Ce magnitudine a avut cutremurul...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x