Ea este ultima familie din România care mai produce costume populare din viermi de matase! O mare durere o încearcă pe familia Niculescu

Urmărește A1 pe Discover

Cu multă strădanie și dragoste pentru tradiția românească, familia Niculescu vrea să oprească timpul în loc. Cu dorința de a reînvia tradițiile vechi și de a duce spre eternitate valoarea straielor românești autentice, ei cresc viemi de mătase din producția cătora fac costume populare, marame, covoare, ii, perdele, ștergare și eșarfe din borangic.

Cristina Niculescu și soțul au rămas singurii din România care mai țes borangic de la viermii de mătase din „ogradă".

Singura familie de sericicultori din România, și-a dezvoltat afacerea la Stoenești, în județul Vâlcea, de aproape două decenii. Munca lor pornește de la plantația de duzi, până la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și produsul final.

Povestea de început a atelierului de artă

„Povestea «Borangic Niculescu» începe la sfârșitul anilor ’70, pe când eram elevă în clasa a VII-a și am participat alături de mama mea, la o emisiune TV care se numea «Noi, femeile». Atunci am realizat că hainele pe care le cream cu drag sunt apreciate și căutate.

De la mama am moștenit acest talent și tot de la ea am căutat să învăț tainele țesutului tradițional. Am înțeles că secretul pentru a realiza ceva cu adevărat deosebit constă în a pune suflet în tot cea ce faci", a spus Cristina Niculescu pentru Adevărul.

„Toată familia o am lângă mine. Lucrăm eu, mama, soțul, soacra, fetele – chiar dacă au terminat o facultate. Cât despre angajați, îi am aproape de la început. De un an mă străduiesc să mai angajez cel puțin trei persoane și nu găsesc pe nimeni interesat... Acum ne lovim de faptul că nu avem cu cine produce.", adaugă Cristina Niculescu.

Despre uneltele și războaiele de țesut folosite în procesul de producție:

„Filatura manuală, pentru că nu am avut de unde s-o iau, am descoperit-o la Muzeul din Severin. Am dat peste oameni drăguți care ne-au dat voie să facem poze și am găsit un meseriaș dispus să facă o copie după poze. Războaiele de țesut sunt vechi, cele mai noi au 20 de ani, altele au jumătate de secol. Le-am procurat de peste tot, de la cei care n-au mai avut ce face cu ele."

„La ce nevoi avem reușim să ne descurcăm. Producția de mătase este la nivelul ultimilor ani, de aproximativ 100 kg/an. Dar este orientativă, cine stă să cântărească, nu ne întreabă nimeni. Și pentru că ați pomenit de utilaje și unelte pot să vă spun că am dublat numărul războaielor pentru borangic, acum avem șase", a mai spus Cristina Niculescu.

Câștigurile familiei Niculescu din afacere

„E binișor. Comenzile, în principal, ne vin din țară. Clienți permanenți practic nu există. Ideea este că cineva care cumpără astăzi o ie, nu vine să cumpere și peste o săptămână alta. Cine a trecut pe la atelierul nostru fie a cumpărat ce i-a plăcut din ce a văzut, fie a lăsat comandă, dacă nu am avut ceva pe stoc.

Sau am făcut treabă cu ajutorul prietenilor. Am reușit să ne mutăm la drumul național, care duce spre Horezu. Acolo avem atelierul și spațiul de prezentare a produselor, pe care acasă nu-l aveam...

În perioada aceasta, în care se bate mult apa-n piuă pe lucrul manual, ca o contrapondere la chinezăriile care au invadat piața, aici chiar se poate vedea pe viu ce și cum se realizează."

Care este durerea cea mai mare care o încercă pe familia Niculescu

„Vreau să vă spun un lucru care mă doare: noi nu am fost în marele târg de Crăciun din Piața Constituției, pentru că n-a mai fost loc pentru noi. Ne-am înscris, am fost selecționați, am fost în anii trecuți...

Numai că anul ăsta, chipurile, pe motiv că n-ar fi loc, ne-au pus într-o căsuță cu altcineva. După ce că spațiul e și așa limitat și nu ai loc să te desfășori de unul singur, darămite doi... Și am renunțat. Ideea e că nu plânge nimeni.

Autoritățile fac publicitate la marele târg de Crăciun cu tradiții românești, în care 90% sunt produse made în China, India și alte țări. Așa suntem noi producătorii autohtoni ajutați și încurajați.

Pentru noi, acest târg de Crăciun la care participam era o gură de oxigen, pentru câteva luni, pentru angajații noștri, în primul rând. Noi la ei ne gândim întâi, nu la noi.

Plus că nimeni nu se gândește la investiția pe care noi, cei din afara Bucureștiului, suntem nevoiți să o facem, în cazare, mâncare și transport", mai spune Cristina Niculescu.