Antena Căutare

A refuzat internarea și a ajuns să respire cu ajutorul aparatelor, în trei zile. Mărturisirile dramatice ale unui bărbat: ”Mă țineam de pereți să ajung pe patul spitalului!”

Un bărbat din Târgoviște, fost sportiv de performanță, care a fost depistat pozitiv pentru coronavirus și a refuzat să fie internat în spital, a ajuns, trei zile mai târziu, să respire cu ajutorul aparatelor. 

A refuzat internarea și a ajuns să respire cu ajutorul aparatelor, în trei zile. Mărturisirile dramatice ale unui bărbat: ”Mă țineam de pereți să ajung pe patul spitalului!”

Cristian Focșan, în vârstă de 43 de ani, a crezut că poate să învingă coronavirusul cu ușurință, întrucât atunci când s-a testat avea doar febră ușoară. Trei zile mai târziu, însă, după două nopți în care s-a confruntat cu dureri insuportabile, a mers la spital.

Acolo, medicii au descoperit că are nevoie de oxigen, motiv pentru care l-au trecut pe supliment.

Bărbatul, care e în continuare internat pe secția COVID a Spitalului de Urgență din Târgoviște, a povestit că în urmă cu ouă săptămâni au început stările febrile, a sunat la DSP, de unde a fost îndrumat să ajungă la un spital, însă a refuzat, pentru că se simțea bine.

Legea carantinei și izolării a trecut de Parlament. Copiii nu vor mai fi luați în supravegherea statului și nu se vor putea carantina bunurile personale

Articolul continuă după reclamă

”În urmă cu două săptămâni m-am simțit rău, aveam febră, frisoane. Chiar joi m-a sunat DSP să îmi spună că testul este pozitiv și îmi recomandă să mă internez. Dar eu le-am spus că vreau să stau acasă, că mă simt bine. La acel moment lucrurile nu erau chiar așa rele, nu mai aveam febră puternică și nici tuse puternică. A treia zi, deci sâmbătă seara, a început să îmi fie rău, foarte rău, dureri de burtă, tuse puternică, la întoarcere chiar să alunec, să pic”, spune pacientul din Târgoviște, potrivit Digi 24.

Ce s-a întâmplat cu oamenii injectați cu „cel mai promițător” vaccin pentru COVID-19! Adevărul, dezvăluit! „Unii au avut aceste reacții adverse”

Acesta a povestit, de asemenea, că a mers la spital abia când se simțea foarte rău.

”A doua noapte, același lucru. Luni am avut episoade puternice de tuse, practic, nu puteam să mai stau pe scaun datorită durerilor de burtă, am decis să merg la spital, deși inițial refuzasem internarea. Am venit la spital, analizele nu erau ok, plămânii erau infiltrați, lucrurile stăteau destul de rău. Seara amețeam, eram confuz, mă țineam de pereți să ajung pe patul spitalului. De două zile mă simt mai bine, chiar mi-a zis medicul că am analize acceptabile”, a mai spus pacientul, care a mai precizat: ”Acest virus afectează pe oricine, indiferent de vârstă. Câteva saloane mai încolo sunt doi tineri de 25 de ani care abia se țin pe picioare și sunt persoane de 60 de ani care prezintă o stare generală mai bună. Ne afectează în mod diferit, dar e important să fim sub supravegherea medicilor.”, a mai spus el.

Coronavirus în România, 17 iulie 2020. Creștere alarmantă a numărului de cazuri! Câte persoane cu COVID-19 se află la ATI și câte au murit

Record de îmbolnăviri în România, joi, 16 iulie

Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Prețurile au crescut, pe litoralul românesc! Cât a ajuns să coste un concediu la malul Mării Negre... Raef Arafat a izbucnit și susține că nu este lăsat să-și facă datoria: "Se leagă numele meu de tot ce este neplăcut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x