Antena Căutare

Obligată să cerșească în centrul orașului! Fata era pedepsită să bea apă cu sare dacă nu strângea suficienți bani

Un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din Craiova a fost arestat de procurorii de la DIICOT după ce a obligat o minoră să cerșească în Craiova și în Roma, Italia, iar dacă nu obținea destui bani din cerșit, fata era pusă în genunchi și obligată să bea apă cu sare.

Un bărbat, în vârstă de 23 de ani, din Craiova a fost arestat de procurorii de la DIICOT după ce a obligat o minoră să cerșească în Craiova și în Roma, Italia, iar dacă nu obținea destui bani din cerșit, fata era pusă în genunchi și obligată să bea apă cu sare.

Același lucru s-a întămplat și cu o altă tânără, aceasta fiind obligată să se prostitueze în Marea Britanie, iar dacă nu producea destui bani era supusă aceluiași tratament, chiar dacă aceasta era însărcinată în șapte luni.

Anchetatorii susţin că problemele primei victime au început în 2014, când fata avea numai 15 ani. „În cursul anului 2014, inculpatul C.B. a recrutat, transportat și adăpostit la domiciliul său, prin constrângere, o minoră de 15 ani. Ulterior a obligat-o, prin acte de violență fizică și amenințări, să practice cerșetoria în beneficiul său material, în principal în zona centrală a orașului Craiova. Inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să câștige minim 50 lei pe zi. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că victima minoră era agresata fizic de către inculpat, pusă în genunchi și obligată să bea apă cu sare dacă nu obținea din cerșit suficienți bani”, au precizat procurorii DIICOT.

Agresată ar fi fost şi mama copilei. Femeia a fost bătută ori de câte ori încerca să ia legătura cu fiica sa. Anchetatorii mai spun că minora a încercat în mai multe rânduri să se sinucidă. „Din acest motiv, persoana vătămată minoră a avut mai multe episoade de depresie și încercări de sinucidere prin îngurgitarea unor medicamente”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Articolul continuă după reclamă

Obligată să cerşească şi în Italia

Ulterior, inculpatul a dus victima la Roma, unde a fost obligată se cerşească. Victima a reuşit să scape în iunie 2017, cu ajutorul unui cetăţean român.

„În perioada anilor 2015-2017, în mai multe rânduri, inculpatul C.B. împreună cu tatăl său, au transport-o pe victima minoră în Italia, unde au cazat-o în diferite imobile din zona orașului Roma și au obligat-o să practice cerșetoria, fiind atent supravegheată de către cei doi. În cursul lunii iunie 2017, cu ajutorul unui cetățean român care a văzut-o cerșind desculță și neîngrijită pe stradă, persoana vătămată a luat legătura cu Ambasada României care i-a eliberat un titlu de călătorie, reușind să se întoarcă în România”, au mai precizat anchetatorii.

Anul acesta, în septembrie, inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu victima, ocazie cu care a bătut-o cu pumnii şi picioarele.

Tânără însărcinată, exploatată sexual în Craiova

Procurorii au mai reţinut că acelaşi inculpat a mai făcut o victimă. Tânăra a fost obligată să se prostitueze în Marea Britanie. „În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că sumele obținute din exploatarea sexuală a victimei erau de aproximativ 3.000 de lire pe zi. Banii au fost însuşiţi în totalitate de inculpatul C.B., care îi folosea în interes propriu, cumpărându-și haine, mâncare, dar și droguri”, au transmis procurorii.

Ulterior, inculpatul a primit interdicţie de a sta în Marea Britanie, aşa că s-a întors la Craiova. Aici a continuat chinul pentru victimă, care era şi însărcinată. „La întoarcerea în România, deși era însărcinată în luna a șaptea, persoana vătămată a fost obligată de către inculpatul C.B. să practice în continuare prostituția într-un apartament închiriat, clienții fiind recrutați prin publicarea unor anunțuri pe diferite site-uri de publicitate”, mai susţin anchetatorii. După ce a născut, tânăra a fost trimisă să cerşească în centrul Craiovei.

Obligată să cerşească, amendată de poliţiştii locali

Procurorii DIICOT au mai reţinut că victima a fost amendată în mai multe rânduri pentru prcaticarea cerşetoriei. „Pe fondul nemulțumirii cauzate de sumele mici câștigate (200-300 lei pe zi), inculpatul a continuat agresiunile asupra persoanei vătămate. După ce aceasta a născut i-a cerut să practice cerșetoria în diferite locuri din zona centrală a orașului Craiova. A fost depistată în mai multe rânduri de Poliția Locală și amendată pentru acest lucru”, au mai precizat anchetatorii. Inculpatul a fost arestat preventiv în urmă cu o săptămână, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.

Sursă: Gazeta de Sud

Rezidențiat 2019: calendar examen și taxă. Când se susține examenul... Zeci de animale bincuvântate de preot în cadrul unei ceremonii religioase din Filipine! ''Animalele ar trebui să fie pr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x