Antena Căutare

Vâlcea: Un bărbat aflat în carantină în spital a plecat pentru 15 minute / Un altul, aflat în izolare la domiciliu, a mers la cumpărături / Ambii sunt cercetaţi pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de procurorii vâlceni pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce unul dintre ei nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu şi a mers la cumpărături. Al doilea se afla în carantină în spital şi a părăsit salonul pentru 15 minute.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, miercuri, a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală privind zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani. Anchetatorii au stabilit că, în 3 martie, un bărbat din comuna Grădinari, judeţul Olt, a fost izolat la domiliciu pentru 14 zile, deoarece provenea din una din zonele de risc de infectare cu coronavirus din Italia. "Izolarea s-a realizat în municipiul Drăgăşani, la locuinţa soacrei făptuitorului. Cu toate că avea cunoştinţă de obligaţia de a nu părăsi domiciliul, în data de 13 martie, P.S.N. a părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului Drăgăşani cu autoturismul, împreună cu soacra sa, pentru a efectua cumpărături”, se arată în comunicat. Sursa citată a menţionat că urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a transmis că, tot miercuri, a fost înregistrat un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. "În fapt, în data de 18 martie, numitul Bădulescu Nicolae din Râmnicu Vâlcea, aflat în stare de carantină la Spitalul Nr. 2 Vâlcea - Secţia Boli Infecţioase, a părăsit salonul unde se afla, revenind după 15 minute”, se arată în comunicat. Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Sursa : news.ro

Sute de litri de dezinfectant care ar fi trebuit să ajungă la două spitale din Timiş şi Hunedoara, furaţi pe drumul dint... Bani pentru românii aflați în carantină, din cauza coronavirusului! Ce alocații le va da Guvernul celor infectați cu COV...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 20 septembrie 2026: 1, 62 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1, 39 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 20 septembrie 2026: 1, 62 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1, 39 milioane de euro...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x