Antena Căutare

UPDATE! Viscolul blochează România! Circulaţia pe 12 drumuri naţionale, întreruptă din cauza zăpezii şi a viscolului Polei pe A1

Cinci drumuri naţionale, majoritatea din judeţul Vaslui, precum şi porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza zăpezii şi a viscolului, iar pe autostrada A1 s-a format polei, traficul fiind deviat, anunţă Centrul Infotrafic.

UPDATE 12:00 Circulaţia pe 12 drumuri naţionale, majoritatea din Moldova, a fost întreruptă, porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza zăpezii şi a viscolului, iar pe autostrada A1 s-a format polei, traficul fiind deviat, anunţă Centrul Infotrafic.

Iaşi: Zeci de copaci s-au prăbuşit din cauza greutăţii zăpezii şi a vântului; printre arborii afectaţi, şi teiul lui Eminescu

Zeci de copaci s-au prăbuşit în municipiul Iaşi, din cauza greutăţii zăpezii şi a vântului puternic, iar mai multe maşini au fost avariate, printre arborii afectaţi fiind şi teiul poetului Mihai Eminescu, din Parcul Copou, mai multe ramuri ale acestuia rupându-se.

În mai multe zone ale Iaşiului, zeci de arbori s-au rupt sub greutatea zăpezii, iar câteva autoturisme au fost avariate.

Articolul continuă după reclamă

Drumul care leagă municipiul Iaşi de aeroport a fost blocat în cursul dimineţii, echipele Primăriei lucrând la curăţarea şoselei de crengile căzute.

Totodată, în zona Copou, echipele Direcţiei de Servicii Municipale au tăiat mai mulţi copaci, pentru că exista pericol de prăbuşire.

De asemenea, teiul poetului Mihai Eminescu din Parcul Copou, un simbol al Iaşiului, a fost afectat, mai multe crengi rupându-se, din cauza greutăţii zăpezii.

”Aşa ceva eu nu am mai văzut de 20 de ani. Zăpada în livadă e până la genunchi. Copacii sunt cocoşaţi de zăpada grea şi umedă. I-am scuturat, fiindcă există pericol de rupere. Chiar dacă anul acesta corola de flori a fost afectată, măcar să nu aibă de suferit anul viitor”, a spus Romeo V., un ieşean care locuieşte la marginea oraşului.

În comuna Aroneanu, un localnic şi-a acoperit plantaţiile de căpşuni cu folie, pentru a le proteja de zăpadă şi de frig.

În judeţul Iaşi continuă să ningă viscolit, însă autorităţile se aşteaptă ca precipitaţiile să scadă în intensitate în cursul după-amiezii.

___________________________________________________

Cinci drumuri naţionale, majoritatea din judeţul Vaslui, precum şi porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza zăpezii şi a viscolului, iar pe autostrada A1 s-a format polei, traficul fiind deviat, anunţă Centrul Infotrafic.

Din cauza vremii, traficul rutier este întrerupt pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

- DN26 Vânători - Blăgeşti, în judeţele Galaţi şi Vaslui;

- DN24D, în judeţul Galaţi, între intersecţia cu DN26 (zona Tuluceşti) şi limita cu judeţul Vaslui;

- DN24A Murgeni – Fălciu, în judeţul Vaslui ;

- DN2F Vlădia – Ivăneşti, în judeţul Vaslui;

- DN11A Podu Turcului - Bârlad, în judeţul Vaslui; probleme pe acest drum sunt şi pe raza judeţului Vrancea.

În judeţul Iaşi, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe 28A Târgu Frumos - Paşcani, din cauza ninsorii viscolite.

Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe tronsonul kilometric 106 – 120, pe carosabil s-a format polei, traficul fiind deviat pe DN65 prin municipiul Piteşti. Poliţiştii recomandă şoferilor să mărească distanţa în mers între autovehicule, să reducă viteza şi să nu bruscheze comenzile.

În judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră - Constanţa-Nord, Constanţa-Sud, Midia şi Mangalia.

În jurul orei 5:30, Viscolul blochează România! Circulaţia pe cinci drumuri naţionale este întreruptă, porturile au fost închise din cauza zăpezii iar pe A1 s-a format poleitraficul feroviar a fost reluat pe magistrala 500, între staţiile Pufeşti şi Adjud, după remedierea avariei survenite la firul purtător al liniei de contact.

Ce ne rezervă astrele mâine, 21 aprilie. Atenție mare! Nativii acestei zodii trebuie să aibă grijă ce vorbesc... Sărbătoare mare pentru credincioși! Ce nu au voie femeile să facă, astăzi?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x