Antena Căutare

Vremea o ia RAZNA! Temperaturi caniculare şi apoi VIJELII. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare

Vremea caniculară se va menţine în Bucureşti până spre sfârşitul săptămânii viitoare, când temperaturile vor depăşi 35 de grade, iar disconfortul termic mai ales pe timpul nopţii va creşte, a anunţat Gabriela Băncilă, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)

Vremea caniculară se va menţine în Bucureşti până spre sfârşitul săptămânii viitoare, când temperaturile vor depăşi 35 de grade, iar disconfortul termic mai ales pe timpul nopţii va creşte, a anunţat Gabriela Băncilă, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)

Aceasta a precizat că, începând de luni seară, vor putea apărea ploi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

"Astăzi (vineri, n.r.) sunt 38 de grade, sâmbătă, 38-39, dar acest val de căldură va continua şi la sfârşitul săptămânii, duminică, pentru ca el să rămână de interes în zona sudică şi în prima parte a săptămânii viitoare. Intensitatea maximă a acestui val de căldură pentru Bucureşti se va concretiza pe parcursul zilei de sâmbătă, pentru ca ulterior, duminică, temperatura maximă să scadă puţin, la 37-38", a declarat Gabriela Băncilă în cadrul comandamentului de combatere a efectelor caniculei organizat la Primăria Capitalei.

Potrivit meteorologului, vremea se va menţine caniculară şi săptămâna viitoare, când temperaturile vor depăşi 35 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat şi în creştere, mai ales pe timpul nopţii.

Articolul continuă după reclamă

"Disconfortul termic se va menţine ridicat şi la începutul săptămânii viitoare, pentru că va creşte gradul de umezeală odată cu probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de intensificări ale vântului, descărcări electrice, începând de luni seară. După ce a stagnat o masă de aer, probabilitatea pentru intensificări ale vântului care să provoace pagube e mai mare", a adăugat Gabriela Băncilă.

Ea a mai precizat că valul de căldură se va încheia la sfârşitul săptămânii viitoare, însă partea de sud a ţării, inclusiv Capitala, va ieşi ultima de sub influenţa acestuia.

Marius Țeicu își plânge unicul copil: "La un moment dat s-a uitat la noi și ne-a spus „nu mai pot, ce să fac?” Comp... Cu ambele picioare amputate, femeia rănită în accidentul de A4 s-a stins la spital! Copilul de sașe ani, aflat și el în ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Workcation reușit: Cum să lucrezi de pe plajă și să surprinzi cele mai tari amintiri cu un buget inteligent
(P) Workcation reușit: Cum să lucrezi de pe plajă și să surprinzi cele mai tari amintiri cu un buget inteligent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) 36 de ani de vacanțe și cea mai mare vară de până acum. Ce pregătește Paralela45 pentru 2027
(P) 36 de ani de vacanțe și cea mai mare vară de până acum. Ce pregătește Paralela45 pentru 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x