Antena Căutare

Cei 24 de elevi din Vaslui, blocați în zona cascadei Duruitoarea din județul Neamț, au fost salvați

Salvamontiştii din Neamţ intervin duminică în cazul unui grup de 24 de copii care au rămas blocaţi în zona cascadei Duruitoarea. Şeful Salvamont Neamţ a precizat că acţiunea este aproape finalizată, că nu sunt cazuri de accident şi că grupul este însoţit la coborârea spre staţiunea Durău.

UPDATE 16:55: Cei 24 de copii cu vârste de 15 și 16 ani care au rămas duminică blocați în zona cascadei Duruitoarea din județul Neamț, din cauza ploilor din ultima vreme, au fost salvați. Copiii, care se aflau în excursie cu doi profesori, nu sunt răniți.

Salvamontiştii din Neamţ intervin duminică în cazul unui grup de 24 de copii care au rămas blocaţi în zona cascadei Duruitoarea. Şeful Salvamont Neamţ a precizat că acţiunea este aproape finalizată, că nu sunt cazuri de accident şi că grupul este însoţit la coborârea spre staţiunea Durău.

Raul Papalicef, şef Salvamont Neamţ, a declarat că pe munte a fost o săptămână cu vreme de iarnă, iar copiii au rămas blocaţi între cascada Duruitoarea şi staţiunea Durău, într-o zonă în care un torent a intersectat o potecă, iar copiii nu au putut traversa zona afectată.

”Echipa de intervenţie este acolo, acţiunea este aproape finalizată, nu sunt cazuri de accident, facem doar transferul pe celălalt versant şi asistăm coborârea grupului În siguranţă spre staţiunea Durău” , a spus şeful salvamont Neamţ, potrivit News.ro.

Articolul continuă după reclamă

"Acţiune în derulare a salvamontiştilor din Neamţ solicitaţi să intervină pentru sprijinirea unui grup de 24 de copii blocaţi în zona cascadei Duruitoarea", anunţă salvamontiştii.

Traseul est afectat şi blocat de torentele de apă formate după ploile puternice de duminică noapte.

Urmează furtuni, ploi torențiale și vânt puternic, în Italia! MAE e emis o alertă pentru românii care vor să călătoreasc... Bărbat găsit mort, într-o clădire de birouri din Sectorul 1! Omul lucra cea mai mare firmă de avocatură din România...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x