Antena Căutare

Ziua Marinei 2019, Constanța. Program, retricții de circulație și tot ce trebuie să știi

Ziua Marinei este sabatorita anual pe data de 15 august, in aceeași zi cu sarbatoarea crestina Adormirea Maicii Domnului. Afla programul, restrictiile de circulație si tot ce trebuie sa stii despre Ziua Marinei 2019 din Constanta.

Ziua Marinei este sărbătorită anual pe data de 15 august, în aceeași zi cu sărbătoarea creștină Adormirea Maicii Domnului. Află programul, restricțiile de circulație și tot ce trebuie să știi despre Ziua Marinei 2019 din Constanța.

Joi, 15 august, pe faleza din Constanța oamenii pot admira cel mai mare spectacol naval organizat de Forțele Navale Române.

Tot în această zi nava-școală „Mircea” este sărbătorită pentru împlinirea a 80 de ani de activitate sub Tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii. Pentru rolul său în păstrarea valorilor şi tradiţiilor marinăreşti, drapelul navei-şcoală „Mircea” va fi decorat cu „Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”.

Ziua Marinie 2019. Forţelor Navale Române au declarat: „Partea nevăzută a acestui spectacol înseamnă sute de ore de pregătire şi zeci de zile de instrucţie pe mare, pe fluviu, în teren, în aer şi sub apă, pe care militarii din toate structurile participante le execută, pentru a prezenta publicului, într-un mod ireproşabil, cartea de vizită a Marinei Militare.”

Articolul continuă după reclamă

Ziua Marinei 2019, Constanța – Program

Joi, 15 august, între orele 9.45 și 12.30, oamenii pot admira, pe faleza din Constanța, Exercițiul Naval Întrunit „Forțele Navale Române 19”.

Începând cu ora 15.00, În Portul Turistic Tomis, vor avea loc numeroase jocuri marinărești.

Între 20.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, oamenii se vor putea bucura de Muzica Militară a Forțelor Navale. Seara se închieie cu retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanța) – faleza Cazinoului – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu și retur, până la Comandamentul Flotei, timp în care va avea loc și un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Ziua Marinei 2019. Potrivit agendei sale, şeful statului va participa la festivităţile organizate la Comandamentul Flotei din Constanţa, de la ora 9.55.

Ziua Marinei 2019. Restricții de circulație în Constanța

Joi, 15 august, de la ora 07.00, circulaţia autovehiculelor va fi închisă pe ruta Poarta 3, Poarta 1, intersecţia străzii Termele Romane cu strada Traian, strada Negru Vodă, strada Ecaterina Varga, strada Mircea cel Bătrân. Riveranilor li se va permite accesul în zonă pe baza actului de identitate, cu interdicţia accesului pe bulevardul Regina Elisabeta.

Mijloacele de transport în comun vor circula în zilele de joi, 15 august, şi vineri, 16 august, după programul de sărbători, respectiv 05.45-23.00.

Totodată, pentru a asigura transportul participanţilor la evenimentele organizate în această perioadă, Regia Autonomă de Transport Constanța (RATC) Constanţa suplimentează numărul de autobuze pe liniile 101,102 şi 5-40.(libertatea.ro)

Citește și: Ziua Marinei 2019. Care este programul complet de la Constanța, Galați și Brăila

Bucureştiul ar putea avea vignietă specială. Ce reguli vor trebui să respecte șoferii care au mașini înmatriculate pe al... Vânzător filmat în Brăila în timp ce injecta pepenii cu un lichid. Bărbatul a primit o pedeapsă pe măsura înşelătoriei -...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x