Antena Căutare

Anul 2017, un an negru în lumea sportului! Ce sportivi sau foști sportivi ne-au părăsit definitiv în cursul acestui an

După ce lumea sportului din 2016 a fost marcată de dispariția legendei boxului mondial Muhammad Ali, cel care a încetat din viaţă la vârstă de 74 de ani, 2017 a fost un alt an nemilos cu sportul mondial. Nume importante au pierit de-a lungul acestui an, lăsând sportul mult mai sărac.

În primăvara acestui an, pe 22 mai, o veste cumplită șoca suflarea motociclismului din întreaga lume. Campionul mondial din 2006 la MotoGP, americanul Nicky Hayden înceta din viaţă la spitalul din Cesena, acolo unde era internat în stare foarte gravă în urma unui accident de circulaţie. Pilotul american fusese lovit de o maşină în timp ce se antrena pe bicicletă. Rănile au fost prea severe pentru ca americanul de 35 de ani să mai poată fi salvat.

La câteva zile distanță de la decesul lui Hayden, o altă veste tragică lovea lumea fotbalului. Pe 9 iunie, Cheick Tiote, un jucător cu multe meciuri în Premier League la Newcastle United, înceta din viaţă la vârsta de 30 de ani. Mijlocaşul care evolua la chinezii de la Beijing Enterprisses, s-a prăbuşit pe teren în timpul antrenamentului pe care echipa sa îl susţinea. Deși a fost transportat de urgenţă la spital, doctorii nu au mai avut nimic de făcut şi mijlocașul care şi-a făcut un nume în perioada petrecută în Premier League, la Newcastle, nu a putut fi salvat.

Articolul continuă după reclamă

Tragediile din fotbal au continuat în acest an, iar în octombrie, un portar din prima ligă a Indoneziei se stingea pe terenul de fotbal după o ciocnire cu un coechipier. Choirul Huda, în vârstă de 38 de ani, portarul celor de la Persela Lamongan, s-a ciocnit violent de un coechipier în meciul de campionat cu Semen Padang. Deși medicii au reacționat rapid și l-au transportat de urgență la spital, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea jucătorului.

O lună mai târziu, lumea sportului alb era și ea lovită de o dramă. Jucătoarea cehă de tenis Jana Novotna, câştigătoare a ediţiei din 1998 a turneului de la Wimbledon deceda la vârsta de 49 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul. Pe lângă cele 100 de trofee câștigate în carieră la simplu și la dublu, Jana Novotna lăsa în urmă multă durere în lumea tenisului, dar și o serie de povești care vor rămâne pentru eternitate în cărțile de istorie ale acestui sport.

Nici sportul românesc nu a fost ocolit de tragedii în 2017. În noiembrie, fotbalul românesc l-a pierdut pe Viorel Jurcă, fostul jucător al celor de la Steaua, FC Arges şi Inter Sibiu. Acesta a suferit un infarct şi nu a putut fi salvat. Viorel Jurcă era născut pe 14 februarie 1957 şi a evoluat ca atacant. Jurcă a jucat pentru FC Inter între anii 1988 şi 1992. Înainte, el a mai trecut pe la Steaua şi FC Argeş. După ce s-a retras din activitate a pregătit mai multe echipe de seniori şi juniori, din postura de antrenor principal sau secund.

Tot în acest an, o altă dramă lovea fotbalul sibian. Fostul jucător al echipei Gaz Metan Mediaş Ioan Aloman, care se ocupa de organizarea competiţiilor sportive la clubul din judeţul Sibiu, a făcut infarct în timpul prezentării lotului medieşenilor pentrunoul sezon. În timpul încălzirii pentru un meci amical pe care echipa Old Boys a Gaz Metan urma să-l joace cu juniorii clubului, Aloman s-a prăbușit pe gazon. Echipele medicale au intervenit imediat, fostul jucător a fost transportat cu elicopterul la Târgu Mureş, dar medicii nu au reuşit să-l mai salveze.

Un alt fost fotbalist din campionatul României, părăsea mult prea devreme această lume. La început acestei luni, Liga Profesionistă de Fotbal anunța pe site-ul oficial decesul lui Valer Șulea, membru în corpul de observatori al LPF, la vârsta de 60 de ani. Șulea a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști pe care i-a dat Brașovul. A jucat 279 de meciuri (169 în Liga 1; 127 în Liga a 2-a; 12 în Cupa României), a marcat 43 de goluri (15 în Liga 1; 25 în Liga a 2-a; 3 în Cupa României).

Finalul anului a venit cu o veste terifiantă și din lumea atletismului romanesc. Fosta atletă Cristina Nicolau a trecut a dispărut la vârsta de doar 40 de ani. Cristina a fost legitimată la clubul Steaua, fiind specialistă în proba de triplusalt, unde a avut cele mai bune rezultate. Cristina Nicolau deținea recordul național indoor la triplusalt, pe care l-a reușit în 2001. Ea avea 23 de selecții la echipa națională și una la Olimpiada de la Sydney din 2000, unde s-a clasat pe locul șase. Fosta atletă a devenit maestră a sportului în 1993, fiind distinsă în 2004 cu Medalia Meritul Sportiv, clasa I.

foto: foxsports, gsp.ro

Anunț șoc din partea unui jucător care a scris istorie pentru Steaua București: ”Echipa lui Gigi Becali va juca în Ghenc... Manchester City a ajuns la 15 victorii consecutive în campionat! Steaua și Dinamo tremură. Recordul all-time de victorii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x