Antena Căutare

Apariție-surpriză la JO de Iarnă 2026. Un câine s-a întrecut cu sportivele pe pârtia de schi. Ce au spus stăpânii lui Nazgul

Moment savuros la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 Milano-Cortina. Un câine a apărut pe pista de schi, în calificările probei de sprint feminin pe echipe și chiar s-a întrecut cu sportivele, spre deliciul spectatorilor. 

Apariție-surpriză la JO de Iarnă 2026. Un câine s-a întrecut cu sportivele pe pârtia de schi | Profimedia

Un câine jucăuș a încercat să fure gloria olimpică. Nazgul, în vârstă de doi ani, care locuiește la o cabană din apropierea pistei de schi, a alergat vesel în spatele sportivelor, le-a prins din urmă și chiar a trecut și linia de sosire. Nazgul, care evadase din cușa lui, a fost repede prins de oficialii cursei și dus înapoi, nevătămat, și returnat stăpânilor, dar nu înainte ca prezența lui simpatică să-i bucure pe spectatori, dar și pe cei care au privit momentul de la televizor sau pe Internet.

Momentul i-a luat prin surprindere și pe sportiv: „M-am gândit: «Oare am halucinații?»”, a spus Tena Hadzic, o schioare croată de 21 de ani care a întâlnit câinele în timpul coborârii pe ultima sută de metri.

Citește și: Performanță remarcabilă pentru România la Jocurile Olimpice de iarnă. Mihai Tentea şi George Iordache, locul 5 la bob 2 persoane

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Julia Sauter, performanță incredibilă la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026. A obținut cel mai bun rezultat al carierei sale

Competitor surpriză la JO de iarnă. Un cățel simpatic s-a întrecut cu sportivele

Proprietarii lui Nazgul, rude cu un oficial al evenimentului, au acordat un scurt interviu, în timp ce se îndreptau cu mașina spre un alt loc pentru a urmări o cursă olimpică de biatlon.

„A plâns mai mult decât de obicei în această dimineață pentru că ne-a văzut plecând – și cred că voia doar să ne urmeze. El caută mereu oamenii. Nazgul este un câine lup cehoslovac „încăpățânat, dar foarte dulce”, au spus stăpânii lui Nazgul, potrivit npr.org

Citește și: Bărbatul de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 care a devenit vedetă peste noapte fără ca măcar să participe. Cum e posibil

Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 se desfășoară în Italia, în regiunile Milano și Cortina d'Ampezzo, în perioada 6 - 22 februarie 2026.

Bărbatul de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 care a devenit vedetă peste noapte fără ca măcar să participe. Cum e posi... Julia Sauter, locul 17 la patinaj artistic, la JO de Iarnă. Ce a transmis ea după ce a bifat cea mai bună performanță a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x