Antena Căutare

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! Uruguay-Franța și Belgia-Franța ne aduc un pont excelent

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! După două zile de pauză, Cupa Mondială revine în meniul iubitorilor de fotbal. Avem azi, de la 17:00 și 21:00, orele tradiționale, două meciuri de 5+ stele! De la ele vrem să obținem o cotă de siguranță!

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! După două zile de pauză, Cupa Mondială revine în meniul iubitorilor de fotbal. Avem azi, de la 17:00 și 21:00, orele tradiționale, două meciuri de 5+ stele! De la ele vrem să obținem o cotă de siguranță!

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! După o analiză prelungită, am decis să mizăm pe faptul că echipele mai bune se vor califica în faza următoare. Nu e un bilet ușor, întrucât valorile sunt foarte echilibrate, însă cineva trebuie să se califice!

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! De la ora 17:00, la Novgorod, Uruguay și Franța se întâlnesc într-un meci în care ”Celeștii” au mari probleme de lot. Edinson Cavani e accidentat și sunt șanse mici să joace, iar Luis Suarez este și el ușor lovit. În schimb, ”cocoșii” lui Deschamps par mai dispuși ca niciodată să ofere fotbalul pe care valoarea lor de pe piața transferurilor îl recomandă. Cu Argentina, Mbappe a arătat de ce a costat 180 de milioane și i-a distrus pe Messi & co. În formă bună sunt și Griezmann, Pogba sau Giroud.

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia! De la următorul meci, Brazilia - Belgia, ne putem aștepta la orice. Brazilia nu a avut emoții cu Mexic și s-a impus cu 2-0 în ”optimi”. De cealaltă parte, Belgia a arătat carențe uriașe în defensivă, fiind la mică distanță de o eliminare rușinoasă cu Japonia. Gabaritul și valoarea ”dracilor” avea să triumfe în final. Azi, cu Brazilia, anticipăm un meci în care lui Hazard, Lukaku & co. nu le va mai fi așa de ușor!

Articolul continuă după reclamă

Biletul Zilei de la Campionatul Mondial din Rusia:

  • 17:00 Uruguay - Franța - se califică Franța - cotă 1,60
  • 21:00 Brazilia - Belgia - se califică Brazilia - cotă 1,60
  • Cotă finală: 2,56
VIDEO: A apărut ”antrenamentul Neymar”. Imagini de senzație cu sute de copii adoptând tactica brazilianului... UNA PE ZI! Imagini fierbinți cu Sofia, presupusa iubită a lui Cavani, starul Uruguayului de la Mondiale...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Suedia – România se vede vineri la Antena 1. De la ce oră începe meciul și unde poate fi urmărit LIVE VIDEO-TEXT
Suedia – România se vede vineri la Antena 1. De la ce oră începe meciul și unde poate fi urmărit LIVE VIDEO-TEXT
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV: Anamaria Prodan, declarații exclusive după revenirea lui Reghecampf la FCSB. Ce i-a cerut lui Gigi Becali
EXCLUSIV: Anamaria Prodan, declarații exclusive după revenirea lui Reghecampf la FCSB. Ce i-a cerut lui Gigi Becali
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x