Antena Căutare

Doliu în lumea fotbalului! A murit Nicolae Rainea, cel mai mare arbitru român!

Nicoale Rainea, cel mai mare arbitru român al tuturor timpurilor, s-a stins în această dimineaţă în jurul orei 5:00. Acesta a avut o gripă banală săptămîna trecută care s-a transformat într-o viroză puternică pentru că nu fusese tratată.

Nicoale Rainea, cel mai mare arbitru român al tuturor timpurilor, s-a stins în această dimineaţă în jurul orei 5:00. Acesta a avut o gripă banală săptămîna trecută care s-a transformat într-o viroză puternică pentru că nu fusese tratată.

A fost internat în spital, iar acolo a făcut un edem pulmonar. În această dimineaţă a făcut stop cardiorespirator şi a murit la spitalul din Galaţi. Fostul arbitru avea 81 de ani.

"A fost pe mîini foarte bune. Medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă, însă nu s-a mai putut face nimic. Am vorbit acum 5-6 zile cu el, era în vână, făcea glume, şi chiar îmi spunea că ce trăieşti peste 80 de ani este un bonus de la Dumnezeu", a spus Adrian Porumboiu pentru gsp.ro

267 de jocuri a arbitrat Nicolae Rainea în campionatul românesc.

Articolul continuă după reclamă

3 meciuri de Campionat Mondial a prins românul la centru.

1 meci de Campionat European a arbitrat Rainea.

115 partide internaţionale a oficiat în întreaga carieră.

Tribunalul a DECIS! Uite ce se va întâmpla cu Gigi Becali!... VIDEO: Nicolae Rainea şi cea mai TARE fază din istoria unui Campionat Mondial!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Radu Drăgușin și Ioana Stan s-au căsătorit în secret. Primele imagini de la marele eveniment. Ce rochie a îmbrăcat tânăra
Radu Drăgușin și Ioana Stan s-au căsătorit în secret. Primele imagini de la marele eveniment. Ce rochie a...
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de mămica celebră
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Răspunsul lui Nicușor Dan la oferta lui Donald Trump privind Consiliul pentru Pace, unde taxa este de un miliard de dolari pentru un loc permanent
Răspunsul lui Nicușor Dan la oferta lui Donald Trump privind Consiliul pentru Pace, unde taxa este de un miliard de... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că i-ar fi sabotat momentul romantic cu Nicola Peltz
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat HelloTaste.ro
O vedetă de pe rețelele sociale s-a dus din Italia la Moscova, ca să facă o operație estetică. A murit după câteva ore
O vedetă de pe rețelele sociale s-a dus din Italia la Moscova, ca să facă o operație estetică. A murit după... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO BZI
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj Jurnalul
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
"Mâncăm pateu, dar avem BMW". De ce muncitorii din diaspora îşi cumpără mai întâi o maşină scumpă Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x