Antena Căutare

Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, trece prin momente dificile. Veste cruntă primită de legenda stelistă din partea medicilor

Cu câteva ore înainte ca FCSB să intre pe teren la Roma, în meciul cu Lazio din returul 16-imilor Europa League, suflarea stelistă primește o veste cruntă legată de omul care a făcut posibilă cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, va fi suspus unei noi operații în urma căreia îi va fi schimbat genunchiul stâng.

Actualmente președinte de imagine al vicecampioanei FCSB, Duckadam e obligat să se întoarcă în sala de operații. Ieri dimineață, "Eroul de la Sevilla" a mers de urgență la Spitalul Floreasca din București, acolo unde a fost supus unui consult medical amănunțit, dar și unde a făcut mai multe radiografii la genunchiul stâng.

Duckadam nu a mers la Roma alături de delegația roș-albastră și se va întoarce la spital și astăzi pentru noi consultații, apoi va ajunge la operație.

Într-o intervenție pentru Gazeta Sporturilor, eroul de la Sevilla explică de ce nu a mai ajuns cu echipa lui Dică la Roma. ”De ce nu sunt în Italia? Am probleme, nu s-a întâmplat nimic altceva. Trag de supărările pe care le am cu genunchiul stâng de vreo trei ani, dar, din păcate, trebuie să mă operez. Voi suferi o intervenție la genunchi pentru că am dureri foarte, foarte mari. O să-mi schimbe cu totul genunchiul. E terminat și o să-mi pună o proteză! Am tot sperat că nu o să fie nevoie de asta, dar se pare că nu e altă soluție. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea și să merg din nou la bisturiu", spune Duckadam pentru gsp.

Articolul continuă după reclamă

Fostul portar, care a suferit până acum7 operații, a fost consultat de mai mulţi specialişti şi verdictul lor a fost acelaşi: e nevoie urgentă de operaţie!

Lazio - FCSB, ora 20:00! Stadio Olimpico din Roma găzduiește un meci pentru istorie. Ce ar însemna calificarea pentru ro... Statistica ”dublelor” în care Steaua/FCSB câștigă turul cu 1-0 ne spune cine se va califica azi! Povestea unor retururi ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în timpul cursei
O influenceriță a fost descalificată de la Maratonul Berlinului după ce a fost prinsă trișând. Ce a făcut în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11 octombrie 2026
Restricții de trafic, în weekend, pentru Maratonul București. Cum se va circula în Capitală pe 10 și 11...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x