Antena Căutare

Perioadă încărcată de mercato în Premier League, La Liga, Bundesliga, Serie A și Ligue 1! Sumă record plătită pentru peste 500 de tranzacții

”Deadline Day”, ziua tradițională de 31 ianuarie care încheie oficial perioada de transferuri în cele mai importante campionate ale Europei, a consfințit ieri finalul unei perioada de mercatp de iarnă neobișnuit de aglomerată. De obicei, mutările importante se realizau vara, însă cluburile uriașe a ”mișcat” bine și în sezonul de iarnă.

În total, în Premier League, La Liga, Bundesliga, Serie A și Ligue 1 s-au realizat peste 500 de transferuri care, în bani, înseamnă aproape 1 miliard de Euro. Printre formațiile care au excelat în această perioadă se numără Barcelona, Arsenal, Manchester United, Chelsea, Everton sau Liverpool.

Pentru cele 520 de mutări realizate până la această oră, cluburile din cele mai tari 5 campionate ale Europei au cheltuit circa 920 de milioane de Euro!

Unde s-a cheltuit cel mai mult ? Răspunsul e simplu: Premier League!
Nicio surpriză, și în acest an, în Anglia s-au tranzacționat cele mai mari sume pe jucători: 664 de milioane de Euro, adică mai mult de 50% din suma totală. Plecarea lui Coutinho de la Liverpool la Barcelona a reprezentat mutarea vedetă a sezonului.

Articolul continuă după reclamă

Pe locul secund, la distanță mare de Premier League, găsim La Liga, cu 346 de milioane băgate în transferuri. Distanță mare avem și între spanioli și nemți. În Bundesliga s-au realizat tranzacții de 153 de milioane de Euro. Urmează apoi Ligue 1 cu 108 milioane de Euro și, nicio surpriză, codașa Serie A cu 58 de milioane de Euro cheltuite.

Top 10 al celor mai scumpe transferuri din iarna lui 2018:
1. *Philippe Coutinho, de la Liverpool la Barcelona pentru 120 de milioane de Euro
2. Virgil van Dijk, de la Southampton la Liverpool pentru 85 de milioane de Euro
3. Aymeric Laporte, de la Athletic Bilbao la Manchester City pentru 65 de milioane de Euro
4. Pierre-Emerick Aubameyang, de la Borussia Dortmund la Arsenal pentru 64 milioane de Euro
5. Cédric Bakambu, de la Villarreal la Beijing Guoan pentru 40 de milioane de Euro
6. Iñigo Martínez, de la Real Sociedad la Athletic Bilbao pentru 32 de milioane de Euro
7. Cenk Tosun, de la Besiktas la Everton pentru 30 de milioane de Euro
8. Lucas Moura, de la Paris Saint-Germain la Tottenham pentru 28 de milioane de Euro
9. Theo Walcott, de la Arsenal la Everton pentru 22 de milioane de Euro
10. Guido Carrillo, de la Monaco la Southampton pentru 21 de milioane de Euro

*Cu bonusuri, mutarea lui Coutinho poate ajunge la 180 de milioane de Euro în viitor.

Top 5 al echipelor care au cheltuit cel mai mult:
1. Barcelona: 131.8 milioane
2. Liverpool: 85.8 milioane
3. Manchester City: 69 milioane
4. Atletico Madrid: 66 milioane
5. Arsenal 64 milioane

sursa: theguardian.com

BREAKING NEWS! Plecare BOMBĂ de la FCSB. Gigi Becali a anunțat că golgheterul Gnohere este ca și plecat în China!... LOVITURĂ DE TEATRU pe piața transferurilor din Liga 1: Gabi Torje nu mai merge la Dinamo și ajunge la o rivală din Liga ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x