Antena Căutare

Poveste: Dobrin a jucat în aceeaşi echipă cu marele EUSEBIO!

Eusebio, dispărut la început de an, cel mai mare fotbalist portughez al tuturor timpurilor şi unul dintre primii cinci din lume, a evoluat alături de alt mare plecat dintre noi, Gicu Dobrin

Galerie
Eusebio, în centru. Lângă el e Gicu Dobrin, ţinut, părinteşte, de după gât de uriaşul Paco Gento | Foto: AS


Eusebio, dispărut la început de an, cel mai mare fotbalist portughez al tuturor timpurilor şi unul dintre primii cinci din lume, a evoluat alături de alt mare plecat dintre noi, Gicu Dobrin. Povestea a apărut în Gazeta Sporturilor acum aproape trei ani

Doi oameni nu l-au vrut pe Dobrin pe ”Bernabeu”: Ceausescu si el! S-a antrenat cu Santillana si Gento, dar a preferat miutele din Trivale! Si nu numai miutele! Cu ani in urma am stat de vorba mult cu Gicu Dobrin. Va spun azi episodul "Real Madrid", asa cum mi l-a povestit atunci regretatul mare fotbalist.

“Tată, acum, pe bune, ce să fi făcut eu la Real Madrid? Ce să fi căutat pe acolo? Mai bine la Piteştiul meu”...Firesc, după ce interlocutorul rostogoleşte spre tine întrebările astea, îţi vine să surîzi, ironic, şi să contraataci. ”Da, aşa e, bună poanta! Foarte bună! Mai aveţi şi altele, sau asta, cu Madridul e unica?”. Însă omul din faţa ta nu zîmbeşte. Din contră. Au trecut fix 30 de ani de atunci, dar descrie totul cu lux de amănunte. Îl cheamă Dobrin. Gicu Dobrin.

Articolul continuă după reclamă

În cantonamentul şcolii sale de fotbal de la Valea Ursului, într-un miros de ciorbă de potroace, alături de vreo 20 de boboci de ”Gîscan”, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile pare că vrea să facă lumină în ”cazul Real Madrid”. E iarna lui 2002, sunt trei decenii de cînd don Santiago Bernabeu l-a dorit dar ”dom Profesor” zice abia şoptit. ”Doi oameni n-au vrut atunci să ajung la Real: Ceauşescu şi eu!”

Fax pentru retragerea lui Gento

Intriga e scurtă, cunoscută aproape de orice ţînc. În toamna lui 1972, FC Argeş Piteşti trece uşor, în primul tur de Cupa Campionilor Europeni, de luxemburghezii de la Aris Bonnevoie. Apoi urmează marele Real Madrid. 2-1 pe final de octombrie în Trivale, cu gol Dobrin din penalty şi un 1-3 pe ”Bernabeu”, cu punct Santillana cu trei minute înainte de final. Don Santiago, cel mai mare preşedinte de club din toată istoria fotbalului, pusese deja ochii pe Gicu. Nas fin, mirosiste si prima oportunitate de a-l readuce la Madrid: pe 14 decembrie 1972, arena madrilenilor împlinea 25 de ani. În plus, marele Paco Gento nu avusese parte de o retragere ”ca la carte”, aşa că două sărbători într-una singură. Fax trimis către Piteşti cu ”Dată fiind prietenia dintre cele două echipe, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a”...Iar cînd Real te roagă...De aici începe povestea.


De la Piteşti în echipa Europei


”Am ajuns la Madrid într-o marţi, pe 12 decembrie – povesteşte Dobrin. Tot oraşul era plin de afişe cu meciul. În 1947, cînd inauguraseră stadionul, jucaseră contra celor de la Os Belenenses. Acum, după 25 de ani, îi chemaseră tot pe portughezi. Totul fierbea. Gento se retrăgea, urmau să inaugureze o tabelă de ultimă generaţie, sărbătoare mare de tot. Mi-a plăcut programul de prezentare. Hoţ mare de tot, Bernabeu îi zisese ”Echipa Europei”, ca să nu se supere nimeni, dar peste tot apărea Real Madrid. Eram eu, ungurul Bene, Eusebio, Santillana, Geaici şi Gento. Îl chemaseră şi pe Beckenbauer, dar Kaiserul nu putuse ajunge...”

Meciul s-a jucat în faţa a 65.000 de spectatori. Dobrin a fost cel mai bun de pe teren, magician de clasă, Real a învins cu 2-1.

”A doua zi, pe 15, ne-au lăsat liberi. Pe 16, sîmbătă, la hotel la noi, la Mindanao, unde stăteam, au început să vină tot felul de emisari de-ai lor. Eu eram cu nea Puiu (n.r. – Puiu Rapaport, preşedintele de atunci al celor de la FC Argeş, care-l va însoţi pe Dobrin în toate aceste zile), am văzut că el cam trage de timp cu plecarea, am simţit că e ceva la mijloc, dar nu ştiam nimic”.


Ceasuri cu nemiluita


Cei doi fac o vizită la arenă. ”Era sîmbătă, aia lucrau în draci. M-au băgat prin 1.000 de birouri, tot felul de prezentări. Cum intram, pac!, se ridicau în picioare, oaaaa!!!, señor Dobrin şi-mi dădeau un ceas de mînă cu însemnele lor. Am înţeles mai tîrziu, chestiune de marketing. Cînd am plecat, aveam vreo 10 dintr-astea de dat copiilor din Piteşti. Apoi, brusc, că dacă n-aş putea veni, luni, la o mică dezmorţire la Ciudad Deportiva (n.r. – baza lor de antrenament). M-am dat pe brazdă. Meciul se jucase joi, era deja sîmbătă, iar ei mă invitau la dezmorţire luni???” ”Erau prea organizati, prea masina de fotbal. Iti numarau si driblingurile pe meci, daca faceai mai multe, lasai bani la caserie!" Nicolae Dobrin despre Real Madrid


”I-am dat craci maseurului juma’ de oră”


”M-am prezentat într-un trening de-al lui FC Argeş, dar ei au insistat să-mi dea unul de-al lor. Era frig, în România mă pregăteam deja de tăiat porcul, iar ăştia aveau antrenament? Am vorbit cu nea Puiu. El mi-a zis că antrenorul (n.r. – Miguel Muñoz) are vreo 12 ani de cînd e la Real, că e şmecher mare şi să fac ce zice el. Aveau un stil ciudat de pregătire, fără minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana să bage serii de cîte 400 de metri de le-au ieşit ochii din cap. Eu le-am zis să fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de oră, cît au rupt aia pista. Apoi, altă juma’ de oră i-am dat craci maseurului. Aşa a fost prima zi...”

”Marţi au luat-o de la capăt. Sprinturi de cîte 90 de minute, nimeni nu cîrîia nimic. Cînd dădeau jos tricourile, făceau lac. Eu am jucat diri-diri cu nişte băieţi...”

Lui Miguel Muñoz nu-i prea convine. Îi place de Gicu, îl vrea, dar la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. Nu înghite astfel de comportamente. Cu toate astea, seara, la restaurantul ”Jocheu”, Rapaport e îmbiat cu tot felul de oferte. 2.000.000 de dolari pentru club la semnătură, apoi alte 2.000.000 plus o instalaţie de nocturnă pe parcurs. Aici intervine povestea cu Ceauşescu, care nu vrea să creeze un precedent, dar şi Dobrin recunoaşte că a avut partea de vină.

Dor de Gica, de sarmale, de Pitesti


”Am stat 10 zile la ei. Cinci cu antrenamente. Nu cred că am adunat un kilometru de fugă cu totul. Nu-mi stătea gîndul acolo. Erau nebuni rău de tot. Aveau meci, cu Malaga parcă, de Revelion, chiar pe 31. Păi la noi începeam campionatul în 11 martie anul viitor! Nea Puiu se tot ruga de mine. Gîscane, că ai loc, că ăştia joacă 4-3-3, tre’ să-i aprovizionezi cu pase pe Aguillar, Santillana şi Amancio, o să fie bine şi pentru tine...Mie-mi era dor de Gica, de Piteşti, de sarmale, de un vin bun. Ei erau roboţei. Chiar glumeam cu nea Puiu. Bre, aici au orar şi la jonglat. Primesc mingea de la patru la patru şi jumătate!”. ”Dar si daca ma lasau si nu-mi iesea? Daca nu eram iubit? Mai bine ca am ramas la Pitesti!”
Iarăşi inconfundabilul Nicolae Dobrin...

Finalmete, după ce a fost invitat şi la meciul Real – Real Sociedad, Dobrin a plecat spre casă. ”Azi, cu mintea de acum, mă gîndesc că poate am greşit. Trăgeam de mine zece zile şi rămîneam pe acolo. Apoi, ce se petrecea? Ştii tu, mereu am avut aşa, un caracter boem, simţeam că nu am aer acolo, că ceva mă sufocă".


”Ramân daca sunt OK! Dar nu eram!”

Asta-i povestea. Cu 18 ani înaintea lui Hagi, Dobrin a avut şansa să fie primul român de la Real Madrid. 50 la sută nu l-a lăsat regimul, 50 la sută n-a vrut el. Dă şi nu dă vina pe sistem. ”Au zis să nu plecăm pe afară, să ceară apoi, toţi. După 10 zile, Frăţilă semna cu Nicosia. Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Mai bine că am rămas la Piteşti. Am vorbit cu nea Puiu. Rămîn doar dacă sunt OK! Dar nu eram. Dănuţ avea cinci ani, cum să-l iau de acolo şi să-l aduc aici, printre străini?”
Asta era Gicu. Gîscan de Trivale.


Romanul care i-a tras la poarta lui Mourinho


Portarul celor de la OS Belenensese în partida din 14 decembrie 1972 a fost Felix Mourinho, tatăl actualului tehnician de la Chelsea. A evoluat 13 sezoane la Vitoria Setubal, apoi, alte cinci, la Belenenses. O singură dată, în 1972, a îmbrăcat tricoul naţionalei Portugaliei. S-a căsătorit cu o profesoară, avînd doi copii: Teresa şi Jose Mario Mourinho.


Care i-au fost colegii?

Ferenc Bene – unul dintre cei mai mari atacanţi unguri din toate tipurile. Campion Olimpic la Tokyo, 1964. Bronz la Euro 1964. 76 de meciuri pentru echipa naţională. A evoluat la un singur club, Ujpesti Dozsa, din 1961 pînă în 1978.
Santillana – şi-a luat porecla după numele satului unde a văzut lumina zilei. 461 de meciuri pentru Real, 186 de goluri. A debutat în naţionala contra României.
Eusebio – ”O Rei” – considerat, de mulţi, cel mai mare fotbalist european din toate timpurile, deşi era născut în Mozambic. Conform statisticii, în cei 15 ani petrecuţi la Benfica, a marcat mai mult de un gol pe meci! (313 partide, 317 reuşite). Locul trei la CM 1966. Personalitatea BBC a aceluiaşi an. S-a stins de insificienţă cardiacă...
Paco Gento – ”Furtuna din Cantabria” – Deţinătorul a şase Cupe ale Campionilor Europeni (din opt finale jucate), record neegalat. 761de meciuri la Real Madrid. Suta de metri alergată în 10,9 secunde!!!

Nici Dobrin, nici Eusebio nu mai sunt astăzi. Ce fotbal o fi acolo, Sus...

Drama în lumea fotbalului. A murit Eusebio!... Rusescu putea debuta cu un gol spectaculos pentru Braga! Fostul stelist, lăudat după primul meci în Portugalia...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței cognitive
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x