Antena Căutare

Halep: Sunt un pic moartă. Mă bucur că am putut lupta contra unei fete mai tinere cu zece ani ca mine şi care a tocmai a câştigat US Open

Simona Halep s-a arătat foarte bucuroasă de faptul că a reuşit să învingă o adversară ca Bianca Andreescu, mult mai tânără ca ea.

"Este o performanţă uimitoare să mă calific de şase ori la rând la Turneul Campioanelor, înseamnă mult şi sunt mândră de mine şi de echipa mea că am putut să o facem din nou. A fost un meci foarte dificil, ştiam că ea este o jucătoare extraordinară, care joacă până la final, fără să renunţe, aşa că a trebuit să lupt. Nu am jucat foarte mult de la Wimbledon şi sunt un pic moartă, dar am timp mâine să mă recuperez şi sunt fericită că am putut câştiga în sfârşit un meci la Turneul Campioanelor. La fiecare meci am presiune, dar îmi place să joc sub presiune, dar a trebuit să o transform într-o manieră pozitivă şi azi am reuşit. Mă bucur că am putut lupta contra unei fete mai tinere cu zece ani ca mine şi care a tocmai a câştigat US Open, reuşind o treabă incredibilă în acest an. De aceea sunt mândră de evoluţia mea din seara asta şi vreau să mă bucur de asta. Am văzut multe drapele ale României aici şi vreau să vă mulţumesc că aţi venit şi, bineînţeles, fanilor chinezi, pentru că am simţit dragostea voastră", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen.

Sursa : news.ro

Simona Halep a câştigat primul duel cu Bianca Andreescu, scor 3-6, 6-7 (6), 6-3, la Turneul Campioanelor... Un jurnalist american de la New York Times nu crede că Halep ar fi întors meciul cu Andreescu fără sfaturile antrenorulu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Cine este bărbatul alături de care Simona Halep s-a pozat în Dubai
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Simona Halep a vorbit despre operația pe care a suferit-o la sâni în urmă cu 16 ani. Ce a spus abia acum
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x