Antena Căutare

VIDEO: Cele mai tari goluri marcate în 2017! De la ”Scorpionul” fabulos al lui Giroud la ”Foarfeca” ireală a lui Emre Can

Cu toate că ne aflăm în 29 decembrie, anul 2017 încă nu s-a terminat din punct de vedere fotbalistic. Fotbalul uriaș din Vest încă își duce mai departe activitatea, deși majoritatea campionatelor Europei sunt într-o mai mică sau mai mare vacanță.

Încă mai sunt șanse să vedem ”bijuterii” de goluri și azi, sâmbătă și chiar duminică, însă golurile de top ale anului s-au marcat deja. De-a lungul sezonului, chiar din luna ianuarie și până spre finalul anului, am avut ce vedea în fotbalul mare al continentului. Nu vom putea uita prea curând ”Scorpionul” lui Olivier Giroud, ”Racheta sol-aer” a lui Matic sau ”Foarfeca” senzațională a lui Emre Can.

Iată cele mai frumoase reușite din 2017:

- Olivier Giroud (Arsenal) vs. Crystal Palace
Chiar în prima zi a anului, pe 1 ianuarie 2017, vârful francez al ”tunarilor” marca un gol fabulos în poarta lui Wayne Hennesey, într-o partidă din Premier League. Întreaga fază a fost una senzațională, cu un contraatac de manual, finalizat de Giroud dintr-o pasă a lui Alexis Sanchez.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, golul superb al francezului din meciul cu Crystal Palace i-a adus acestuia Trofeul Puskas 2017, acordat de FIFA celui care care marchează cel mai spectaculos gol al anului.

- Emre Can (Liverpool) vs. Watford
În lun Mai, Liverpool s-a deplasat pe terenul lui Watford pentru un meci vital în perespectiva unui loc de Liga Campionilor în sezonul viitor. Cormoranii nu au excelat în acest meci, însă au reușit un gol care pare în pole-position pentru trofeul Puskas de cel mai tare din 2017.

În minutul 45+2, când Craig Pawson se pregătea să trimită cele două echipe la cabine, arena Vicarage Road a înlemnit! Lucas Leiva trimite o minge în profunzime, îl găsește pe Emre Can, iar acesta.... Ei bine, acesta realizează o operă de artă!

Fără preluare, fără complicații, fără emoții, neamțul de origine turcă execută o foarfecă fabuloasă plus mult alte epitete, iar Liverpool intră la cabine în avantaj. Golul avea să fie unul decisiv pentru cele 3 puncte și pentru liniștea lui Klopp

”Niciodată nu am înscris un astfel de gol în întreaga carieră. Am văzut spațiu, am fugit și apoi nu am mai gândit prea mult și a ieșit acest gol”, a spus Can după meci

- Fernando Torres (Atletico Madrid) vs. Celta Vigo
În debutul anului, dar în La Liga, minutul 11 al meciului de pe Vicente Calderon dintre Atletico și Celta Vigo aducea un gol fenomenal.

În minutul 11 al meciului Atletico - Celta Vigo (3-2 scor final), Torres a egalat pentru trupa lui Cholo Simeone cu o execuție care ne amintea de acel Torres din anii săi de grație de la Liverpool. El Nino a marcat cu o foarfecă de zile mari, executată cu o ușurință dezarmantă. Interesant este că, pentru Torres, a fost mai ușor să înscrie din această foarfecă, decât dintr-un penalty, ratat în minutul 30.

VIDEO - IATĂ AICI MEGA-GOLUL lui Torres

- Aviles Hurtado (Tijuana) vs. Atlas
În aprilie, Aviles Hurtado, atacantul celor de la Club Tijuana, din Mexic, a marcat dintr-o foarfecă de la 12 metri, după un corner. Meciul dintre Atlas și Tijuana s-a terminat egal, 3-3, iar Hurtado a reușit o dublă în acel joc. Golul de 1-1a fost fantastic!

- Casemiro (Real Madrid) vs. Napoli
Revenim la luna februarie a acestui an cu o execuție de generic din duelul Real Madrid - Napoli. ”Galacticii” au încheiat soarta calificării în ”sferturi” printr-un gol superb. Casemiro a stabilit scorul final. 3-1, în minutul 54, cu un voleu spectaculos din afara careului.

- Memphis Depay (Lyon) vs. Toulouse
Adus împrumut de la Manchester United, Memphis Depay a marcat golul anului în Ligue 1. Olandezul a înscris, din întoarcere, din centrul de la mijlocul terenului, în victoria echipei sale, contra lui Toulouse, 4-0.

VIDEO - IATĂ GOLUL LUI DEPAY!

- Moussa Dembele (Celtic) vs St Johnstone
Unul dintre cei mai doriți tineri jucători din Europa, Moussa Dembele, a marcat la începutul anului unul dintre cele mai frumoase goluri colective din acest sezon. Francezul a finalizat cu gol o fază la care toți coechipierii săi au atins mingea.

- Nemanja Matic Chelsea vs. Tottenham
Pe vremea când încă evolua la Chelsea, sârbul Nemanja Matic a marcat un gol de poveste în meciul câștigat cu Tottenham, 4-2, în semifinalele Cupei Ligii Angliei.

Michael Schumacher, patru ani de suferință. Care este starea de sănătate a pilotului... Patru ani de la accidentul lui Michael Schumacher. Care este starea de sănătate a fostului campion mondial de FORMULA 1:...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x