Antena Căutare

Timp de decenii au adus bucurie în sufletul publicului din întreaga lume. Tom și Jerry au împlinit 80 de ani

Tom și Jerry, celebrele personaje de desene animate au împlinit 80 de ani de la debut. Anul lansării lor a fost 1940, fiind create de către Bill Hanna și Barbera.

Primul episod al acestui desen animat a fost intitulat "Puss Gets the Boot".
Barbera explica atunci că i-a plăcut ideea simplă a unui desen animat cu șoarecele și pisica care se aleargă unul pe altul și sunt într-un conflict constant, chiar dacă tema fusese de multe ori abordată sș înaintea apariției lui Tom si Jerry, scrie ziare.com

Debutul seriei a avut un succes extraordinar, iar studioul a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai buna animație de scurtmetraj. Cu toate acestea animatorii nu au câștigat.

Prima oara, Hanna si Barbera au numit motanul și soarecele Jasper si Jinx, însa ulterior au devenit Tom si Jerry.

Potrivit lui Barbera, în crearea acestor personaje au fost inspirați de celebrul Charlie Chaplin, care de asemenea, era un personaj mut. Muzica pentru desenul animat a fost compusă de Scott Bradley, iar în spatele țipetelor lui Tom s-a ascuns chiar Hanna.

Timp de aproape două decenii ei au realizat peste 100 de episoade de scurtmetraj. Crearea fiecărui episod a durat săptămâni în șir, iar costurile de productie au fost de 50.000 de dolari.

Aceste episoade au fost considerate în mod universal cele mai bune, animația fiind foarte detaliată. Astfel, seria a obținut șapte Oscaruri.

Desenele lor animate au dominat televiziunea pentru copii timp de \eci de ani. Prima oară au cunoscut succesul la începutul anilor 1960 cu personaje ca Huckerberry Hound si Yogi Bear, iar apoi The Flintstones, Top Cat si Scooby Doo.

Deși, s-a încercat și varianta de Tom ți Jerry în postura de prieteni, acestea nu au avut același succes ca și cele inițiale. Dupa 1970 s-a revenit la varianta înițială care le-a adus faima internațională.
În cei 80 de ani de când au fost lansate, celebrele personaje au apărut sub toate formele, de la versiunea desenelor animate pentru copii, la un film muzical din 1992 în care cântau și vorbeau.
Creatorii lor, Bill Hanna a murit în 2001, iar Joe Barbera în 2006. Cu un an înainte să moară, lui Barbera i-a fost creditat ultimul episod din Tom si Jerry, realizat fără fostul său partener.

"Ne-am inteles perfect unul pe celalalt si ambii aveam un respect profund pentru munca celuilalt", a spus Barbera despre relația profesională pe care a avut-o cu Hanna, scrie aceeași sursă.

Articolul continuă după reclamă

foto: virginradio.ro

STB, anunț năucitor! Prețul unei călătorii s-ar putea scumpi în cel mai scurt timp... Nu au studii în domeniu, dar au cel puțin o rudă în sistem. ISU, locul unde te angajezi dacă faci parte din familie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x