Antena Căutare

Noi avertizări meteo de ploi, ninsori și vânt puternic. Până când este valabilă alerta ANM

Meteorologii anunţă ploi, descărcări electrice, vânt puternic şi vreme deosebit de rece, până marţi dimineaţă. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 şi 21 de grade şi minime între 2 şi 12 grade. La munte se va depune strat de zăpadă.

Noi avertizări meteo de ploi, ninsori și vânt puternic. Până când este valabilă alerta ANM | Hepta

Potrivit ANM, până marţi, la ora 10:00, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul şi centrul ţării şi local în rest.

„Se vor semnala şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15-25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 35-40 l/mp. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5-10 cm)”, a transmis ANM.

Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40-60 km/h, iar la munte de peste 80-90 km/h.

„Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, sâmbătă în toată ţara, apoi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Moldova. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 şi 21 de grade şi minime între 2 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”, au mai precizat meteorologii.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Prognoză meteo 19 - 24 mai 2025. Cum va fi vremea în România în această perioadă

Cod galben de vânt puternic în Capitală

De asemenea, în intervalul 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21, este valabil un cod galben de vânt în Capitală și mai multe județe, potrivit ANM.

„În jumătatea de sud a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, iar după-amiaza şi seara şi în Banat şi Crişana, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50-60 km/h”, a transmis ANM.

Vreme rece în București în următoarele trei zile

Vremea în București va fi deosebit de rece, cu maxime de 16 grade, până duminică dimineaţa, când temperaturile vor mai creşte, însă înnorările vor persista, iar vântul va fi prezent până marţi, mai arată ANM.

În intervalul 17 mai, ora 10:00 - 18 mai, ora 09:00, vremea va fi deosebit de rece. Temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade, iar cea minimă va fi de 7-9 grade.

În prima parte a zilei, înnorările vor persista şi trecător va mai ploua slab, apoi cerul va deveni variabil. Temporar, vântul va avea intensificări ziua, cu viteze de 45-50 km/h, apoi va slăbi în intensitate. În următoarele 24 de ore, respectiv duminică, valorile termice vor creşte faţă de ziua precedentă, dar vor fi în continuare sub normalul perioadei.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (rafale de 40-45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade.

De luni până marți, la ora 10:00, valorile termice diurne vor continua să crească uşor. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza şi seara vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (în general de 50-55 km/h). Temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 8-10 grade.

Citește și: Cod galben de ploi în mai multe județe din țară. Se anunță lapoviţă, ninsoare și o răcire accentuată. Cum va fi vremea în weekend

Vezi cum va fi vremea de maine pe observatornews.ro

Prognoză meteo 19 - 24 mai 2025. Cum va fi vremea în România în această perioadă... Alertă ANM! Cod galben de precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Cât e valabilă aver...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Meteorologii au emis cod galben de ploi. Bucureștiul și șapte județe, vizate de avertizare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x