Antena Căutare

Prognoza meteo 15 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Vremea continuă să se răcească în toate zonele țării, cerul va fi înnorat, iar meteorologii anunță o vreme închisă.

Prognoza meteo 15 decembrie 2021 | Profimedia

Meteorologii anunță precipitații sub formă de ploaie pe arii restrânse, iar în zonele montane va ninge. Ploile vor predomina în sud-estul și sudul țării. În zonele montane înalte, unde va ninge, există și condiții de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona Moldovei, Dobrogei și a Munteniei. De asemenea, vântul va bate cu putere și pe litoral, dar și în zonele montane înalte, unde rafalele vor depăși 55 km/h.

Temperaturile maxime înregistrate la nivelul întregii țări se vor încadra între -2 și 7 grade, în timp ce minimele vor scădea până la -4 grade. Dimineața și seara ceața va fi prezentă în majoritatea regiunilor țării.

Vremea în București

Articolul continuă după reclamă

În capitală meteorologii anunță o vreme închisă, cu un cer parțial înnorat. Trecător se anunță precipitații slabe sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va atinge 4 grade, în timp ce minima va fi de 1 grad.

Prognoza meteo 15 decembrie 2021 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de sâmbătă, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 15 decembrie 2021, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 3 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Oradea: 3 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 91%, Vânt: 10 km/h

Baia Mare: 2 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 90%, Vânt: 5 km/h

Cluj Napoca: 2 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 2 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 87%, Vânt: 8 km/h

Alba Iulia: 3 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 87%, Vânt: 5 km/h

Craiova: 6 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 80%, Vânt: 13 km/h

Târgu Jiu: 6 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 80%, Vânt: 6 km/h

Slatina: 5 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 84%, Vânt: 13 km/h

Suceava: 2 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 85%, Vânt: 21 km/h

Bacău: 2 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 77%, Vânt: 24 km/h

Botoșani: 1 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 81%, Vânt: 16 km/h

Miercurea Ciuc: 3 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 86%, Vânt: 13 km/h

Brașov: 1 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 89%, Vânt: 10 km/h

Ploiești: 6 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 89%, Vânt: 5 km/h

Buzău: 4 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 81%, Vânt: 8 km/h

Târgoviște: 6 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 82%, Vânt: 6 km/h

București: 4 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 90%, Vânt: 6 km/h

Iași: 2 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 79%, Vânt: 21 km/h

Galați: 3 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 75%, Vânt: 24 km/h

Brăila: 3 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 75%, Vânt: 24 km/h

Constanța: 4 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 85%, Vânt: 24 km/h

Tulcea: 3 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 83%, Vânt: 26 km/h

Prognoza meteo 14 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 16 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Avertizările meteorologilor
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Avertizările meteorologilor
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Vremea se schimbă brusc la final de martie. Un val de aer arctic aduce ger și ninsori în Europa. Ce anunță meteorologii
Vremea se schimbă brusc la final de martie. Un val de aer arctic aduce ger și ninsori în Europa. Ce anunță...
Thalía dezvăluie cine a „îndepărtat-o” de lumea telenovelelor și motivul pentru care nu mai joacă: „Nu pot”
Thalía dezvăluie cine a „îndepărtat-o” de lumea telenovelelor și motivul pentru care nu mai joacă: „Nu... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Cozile de topor” ale Rusiei din Biserica Ortodoxă Română. Cum pătrund narațiunile Kremlinului în societatea românească prin propagandiștii în sutană
„Cozile de topor” ale Rusiei din Biserica Ortodoxă Română. Cum pătrund narațiunile Kremlinului în... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Choux-uri aperitiv cu salată de legume și maioneză
Choux-uri aperitiv cu salată de legume și maioneză HelloTaste.ro
Țara care oferă salarii de până la 11.000 de euro și caută aproape 30.000 de muncitori, inclusiv din România
Țara care oferă salarii de până la 11.000 de euro și caută aproape 30.000 de muncitori, inclusiv din România Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Avertisment dur din partea analiștilor economici! Pensionarii români riscă să rămână fără pensii!
Avertisment dur din partea analiștilor economici! Pensionarii români riscă să rămână fără pensii! BZI
Doctor AI schimbă regulile în medicină: diagnostice multiple dintr-o picătură de sânge și roboți care intervin autonom în AVC
Doctor AI schimbă regulile în medicină: diagnostice multiple dintr-o picătură de sânge și roboți care... Jurnalul
Antonio Banderas, transformare radicală după infarctul suferit: Nu am fost niciodată mai fericit...
Antonio Banderas, transformare radicală după infarctul suferit: Nu am fost niciodată mai fericit... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
De ce ziua de joi este decisivă pentru succesul misiunii Artemis 2. Manevra crucială a capsulei Orion
De ce ziua de joi este decisivă pentru succesul misiunii Artemis 2. Manevra crucială a capsulei Orion Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Kulich. Rețeta cozonacului rusesc de sărbătoare
Kulich. Rețeta cozonacului rusesc de sărbătoare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x