Antena Căutare

Cum organizezi evenimentul perfect în doar șapte zile? Ana Morodan face echipă cu soacrele în ”Nuntă cu scântei”!

Ana Morodan,  primul blogger de stil personal din România, face echipă cu soacrele, într-o nouă emisiune care debutează astăzi, 31 iulie, de la 14:00, la Antena 1!

Ana Morodan, primul blogger de stil personal din România, face echipă cu soacrele, într-o nouă emisiune care debutează astăzi, 31 iulie, de la 14:00, la Antena 1!

“Nuntă cu scântei” îți arată cum să organizezi pas cu pas și în timp record, doar o săptămână, o nuntă perfectă.

Astfel, dacă la începutul ediției de luni publicul face cunoștintă cu viitorii miri, dar și cu familiile acestora, în ediția de vineri participă deja la nunta lor. Gazda emisiunii este Ana Morodan.

Astfel, cuplurile participante care ajung în faţa altarului vor avea parte de organizarea nunții la care visează, în doar o săptămână. Cu o singură condiţie: să lase întregul control al nunţii in mâinile mamelor lor!

Articolul continuă după reclamă

Cele două cuscre îşi vor disputa supremaţia într-o serie de confruntări inedite, la capătul cărora doar una dintre ele va ieşi învingătoare.

Nu rata MAREA PREMIERĂ de luni, 31 iulie! ”Nunta cu scântei” va fi de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1, iar toate edițiile le vezi pe www.antenaplay.ro!

Cuscrele preiau controlul și își dispută supremația, la “Nuntă cu scântei”... Ionela și Teodor, fosți concurenți la "Mireasă pentru fiul meu", primul cuplu de la "Nuntă cu Scântei&quo...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Urmărește Nuntă cu scântei integral și pe Antena Play: https://goo.gl/s15GCJ. Dacă nu eşti în fața televizorului, poți vedea emisiunea LIVE pe smartphone, tabletă sau computer. Experimentează și tu!

Citește și
Florin o ia la întrebări pe mama soacră supremă! Mirele vrea să știe de ce trebuie să facă nuntă moldovenească! Și răspunsul e pe măsură!
Florin o ia la întrebări pe mama soacră supremă! Mirele vrea să știe de ce trebuie să facă nuntă...
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine.ro
Trei perechi de miri,care și-au unit destinele la ”Nuntă cu scântei”, pe același ring. Ana Morodan este în culmea fericirii
Trei perechi de miri,care și-au unit destinele la ”Nuntă cu scântei”, pe același ring. Ana Morodan este în...
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar autentici!”. La Amiens, pe urmele cuplului căruia nu îi pasă de convenții
Cum s-a îndrăgostit elevul Emmanuel Macron de Brigitte, profesoara sa de franceză: „Suntem ciudați, dar... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare
Muffins cu brânză și urzici. Gustări aromate și hrănitoare HelloTaste.ro
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei
VIDEO Momentul în care televiziunea de stat iraniană a anunțat moartea ayatollahului Khamenei Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii
Numerologie: Ce culoare are aura ta, în funcție de anul nașterii Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile
Arhiepiscopul Tomisului, obligat să elibereze vila arhierească din Constanța în 23 de zile Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți
Pesto de urzici cu nuci. Rețeta unui sos vibrant și plin de nutrienți HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x