Antena Căutare

Nea Mărin se dă cu parapanta! Imagini de-a dreptul spectaculoase!

Luni și marți, în ultima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”, vedetele îmbină muncitul pe brânci cu senzațiile tari. Cocuța, Sânziana Buruiană, Bogdan Boantă și Don Baxter au ocazia să zboare cu parapanta, și, dacă la început, părerile sunt împărtițe, în scurtă vreme setea de adrenalină pare să pună stăpânire pe fiecare în parte.

Luni și marți, în ultima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”, vedetele îmbină muncitul pe brânci cu senzațiile tari. Cocuța, Sânziana Buruiană, Bogdan Boantă și Don Baxter au ocazia să zboare cu parapanta, și, dacă la început, părerile sunt împărtițe, în scurtă vreme setea de adrenalină pare să pună stăpânire pe fiecare în parte.

„M-am bucurat foarte tare pentru că eu îmi doresc de mult timp să sar cu parașuta, să fac sporturi care produc foarte multă adrenalină, dar îmi era și foarte frică”, spune Bogdan, cel care, chiar înainte de a-și lua zborul, declara: „Cred că leșin. Mi s-a făcut rău”.

Dacă se încumetă să se bucure de peisajul văzut de la înățime, telespectatorii Antenei 1 vor afla urmărind ultima ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”. Pentru că îl vede pe Don Baxter că ezită, nea Mărin i se adresează pe limba lui: „Boiuleț, dacă nu te dai, nu ești bărbat”, se amuză gazda emisiunii.

Uimitor este însă faptul că până și nea Mărin va accepta să se dea cu parapanta. „Eu nu sunt învățat să mă relaxez atât”, va declara el la final.

Articolul continuă după reclamă

Cum arată nea Mărin la înălțime, în ultima ediție din acest sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi!”.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nea Mărin revine cu un nou sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere, din 20 iulie, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
Nea Mărin revine cu un nou sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere, din 20 iulie, pe Antena 1 şi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x