Antena Căutare

Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență!

Au ajuns la final primele trei zile din reality show-ul care a captivat întreaga țara și care a făcut ca începutul de săptămână să fie unul cu zâmbetul pe buze și cu energia la purtător.

Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență! | antena 1

Cel de-al treilea sezon Power Couple este unul legendar, aducând concurenților unele dintre cele mai dure provocări la care s-ar fi putut gândi sau pe care nici nu le-ar fi putut previziona! Și aseară, cei de acasă au pus emisia pe primul loc, în clasamentul audiențelor!

Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență!

Proba de cuplu i-a luat prin surprindere, iar marea bubuială s-a lăsat cu îndârjire, ciocneli, dar și multe râsete. Bărbații au condus, au prins viteză și nu și-au scăpat din ochi adversarii, iar femeile au fost creative, au aranjat mașinile și la final au fost cele care și-au încurajat partenerii, de pe locul din dreapta. Victorioși au ieșit, încă o dată, gladiatorii Mitzuu și Ariana!

Citește și: Cum arătau Adda și Cătălin când s-au cunoscut. El era „sculptat”, ea avea 48 de kilograme. Imagini de la începutul relației

Articolul continuă după reclamă

Reveniți în vilă, pentru prima eliminare a sezonului, concurenții au avut o decizie de luat: să voteze între Mădălin și Dilinca și Adda și Cătălin. La finalul unei discuții sincere, dar surprinzătoare: cei doi creatori de conținut au scăpat de emoția posibilei eliminări. Ce a urmat? A fost un final fericit – Mitzuu și Ariana au deschis plicul superputerii câștigate luni și au avut șansa să-i salveze pe cei doi eliminați – Adda și Cătălin. Astfel, toate cele 9 cupluri merg mai departe!

Ultima ediție din prima săptămână a fost urmărită cu sufletul la gură de către cei de acasă, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 23:47, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 6.9 puncte de rating şi 25.4% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund avea 5.3 puncte de rating şi 19.5% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.8 puncte de rating și 17.5% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea 4.6 puncte de rating și 13.8% cotă de piață, dar şi la nivelului publicului național. În minutul de maximă audiență, de la 20.55, peste 1.2 milioane de telespectatori urmăreau proba de cuplu!

Citește și: Marius Urzică, mărturisiri despre accidentarea care ar fi putut să-i pună capăt carierei. Un an mai târziu, obținea Aurul Olimpic

Săptămâna viitoare, cuplurile pornesc într-o nouă etapă a experienței lor, în competiție. Iar probele sunt unele care îi vor testa la maximum! Cum vor arăta investițiile și care vor fi rezultatele, în clasament?

Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, sezonul legendar din Power Couple!

ADDA a explicat de ce s-a supărat soțul ei pe Oase, la Power Couple, în urma votului la eliminare: „Cătălin îl considera... Simona și Marius Urzică și ADDA și Cătălin Rizea de la Power Couple sezonul 3, despre roaming când sunt departe de casă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență neplăcută cu o mașină
Gami și-a deschis o afacere înainte să plece la Power Couple! Totul a pornit după ce a avut o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul pe care-l așteptați”
Filmările pentru sezonul 4 Power Couple sunt în desfășurare, în Malta. Detalii din culise: „Vă aducem show-ul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x