„Am fost un porc cu P mare”. Nichita Stănescu a iubit pătimaș, a înșelat, a suferit și a murit în brațele unei femei cu 23 de ani mai tânără decât el! Ce i-a spus unei amante este de neînchipuit. „Nu avem…”

 
+8 click pentru
galerie

A iubit pătimaș, a înșelat și a suferit din cauza propriei lui infidelități, a fost căsătorit de trei ori și a murit în brațele ultimei sale soții, cu 23 de ani mai tânără decât el. Nichita Stănescu și-a frânt singur inima, nereușind să se încadreze în rama unui tablou de familie. După cum spunea unul dintre apropiații săi, „îi ieșeau din ramă ba o mână, ba un picior, ba aureola genialității lui”. Câteva dintre amantele lui au rămas cu amintiri dintre cele mai inedite.

Două căsătorii a încheiat Nichita Stănescu până să se numească „un porc cu P mare”, pentru că „s-a încurcat cu alta”, deși iubea nebunește o femeie. Ea nu l-a iertat. El s-a îndrăgostit din nou. 

S-a căsătorit la 19 ani și a divorțat după un singur an de mariaj

Prima dată, Nichita Stănescu a ajuns în fața altarului, în 1952, la doar 19 ani, alături de Magdalena Petrescu, sora celui mai bun prieten al său. A fost o dragoste adolescentină cu fitil scurt. A ars timp de un singur an. Apoi, ea a plecat în Australia.

La maturitate, însă, după moartea lui Nichita Stănescu, amintirea magnetică a poetului a făcut-o pe Magdalena Petrescu să se întoarcă în ţară şi să răscumpere pianul confiscat de comunişti al familiei Stănescu, la care poetul ţinea foarte mult. Pianul a fost donat şi este şi acum la Muzeul „Nichita Stănescu“ din Ploieşti.

A luat-o de soție pe fosta iubită a marelui său rival, Nicolae Labiș

Cuceritor, blond şi foarte chipeş, Nichita Stănescu şi-a găsit destul de repede o nouă muză - pe Doina Ciurea, fosta iubită a lui Nicolae Labiş, marele său rival.

În perioada studenţiei lui Nichita Stănescu la Universitatea Bucureşti (1952-1957), Nicolae Labiş era deja cunsocut.

„Nu-l iubeam - eram topit de invide. Fusese îndrăgostit de femeia pe care eu o iubeam. El publica şi semnul tipărit al literei mi se părea miraculos şi de neatins.(...) Atâta vreme cât el a trăit, eu nu am publicat nici un vers. El a murit în decembrie, eu am debutat în martie“, spunea Nichita Stănescu.

Avea 29 de ani când s-a căsătorit cu Doinea Ciurea, în 1962. Iubirea pentru frumoasa brunetă l-a inspirat, aşa cum a susţinut tot timpul Nichita Stănescu, în volumul „O viziune a sentimentelor“, publicat în 1964, ce cuprinde și una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui, „Leoaică tânără, iubirea“.

Mariajul cu Doina Ciurea a durat 20 de ani, deși el și soția lui aveau mai mult vieți separate. A amânat divorțul până în 1981, deoarece avea o „oroare de tribunale”, după cum le-a mărturisit prietenilor săi.

Totuși, iubirea pe care i-a purtat-o Doinei Ciurea l-a inspirat în volumul „O viziune a sentimentelor“.  

„Leoaică tânără, iubirea” i-a sărit în față. A fost devastat, deși el a fost cel care a distrus relația

Iubirea ce l-a devastate pe Nichita Stănescu a fost cea pentru poeta Gabriela Melinescu. Relația lor a durat un deceniu. Frumoasa brunetă, cu trăsături fine, ochi vii, sfredelitori li trupul zvelt a fost marea iubire a poetului. A dat cu piciorul.

După ce și-a stricat relația cu femeia iubită, Nichita Stănescu i-a povestit lui Mircea Gociman, un bun prieten din Ploiești, despre Gabriela Melinescu.   

„Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperații și eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relația mea cu Gabriela o poveste de dragoste și sex irepetabilă. (…) Ce a existat însă între mine și Gabriela s-a dovedit a fi unic. Îmi aduc și acum aminte de buzele ei, de pielea ei, de formele minunate de care era suficient numai să mă apropii fără să le ating ca să mă fascineze. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede?“, spunea cu regret Nichita Stănescu.    

„Totul a mers cum a mers o bucată de timp, dar porcul de mine m-am încurcat cu alta, din motive pe care nu le pot înțelege nici acum… Am fost un porc cu P mare. Din momentul în care m-a dibuit, clișeul minunat pe care ți l-am descris s-a stricat ca un joc de domino și totul a  devenit dificil. Scumpa mea, iubirea mea, nu mai avea încredere în mine și pe bună dreptate”, a mai spus Nichita Stănescu, în timp ce ochii i s-au umplut de lacrimi.

Gabriela Melinescu a scris despre Nichita Stănescu, în volumele pe care le-a publicat ulterior în Suedia: „Doi creatori nu prea pot conviețui. Era foarte greu de trăit cu un om care era un panteon întreg de persoane”.

Ea s-a căsătorit cu un editor suedez, Rene Coeckelberghs, și s-a stabilit definitiv în Suedia, în anul 1975, pe când avea vârsta de 33 de ani și era deja o poetă cunoscută și apreciată. Și-a cunoscut soțul de ziua de naștere a lui Nichita Stănescu, pe 31 martie 1974. Soțul ei a publicat ulterior poemele lui Nichita Stănescu în Scandinavia.

Gabriela Melinescu nu l-a abandonat, însă, cu totul, pe Nichita Stănescu. Din străinătate, a militat pentru nominalizarea lui la premiul Nobel pentru Literatură, lucru care s-a și întâmplat, în 1979, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul a fost poetul grec Odysseas Elytis. 

L-a invitat pe Nichita Stănescu chiar în Suedia, pentru lansarea primelor lui cărți traduse la Stockholm. El nu a vrut să meargă, din cauza unei „gelozii absurde“.

„Să ştii că tu o să fii nevasta mea!“. S-a căsătorit pentru cea de-a treia oară, cu Dora Stănescu, cu 23 de ani mai tânără decât el. A murit în brațele ei

Ultima iubire și cea de-a treia soție a lui Nichita Stănescu a fost Tudoriţa (Dora) Tărâţă. Când a văzut-o pentru prima dată, ea era o student în vârstă de 22 de ani. Poetul avea 45 de ani.

„Nichita s-a oprit o secundă, era transfigurat. A spus atât: «A mea»“, povestea Traian Coşovei, martor la momentul în care poetul o zărise pe superba Dora. „Să ştii că tu o să fii nevasta mea!“, i-ar fi spus poetul, chiar în ziua în care a cunoscut-o. Ea a ajuns în apartamentul poetului, alături de Florin Iaru și alți prieteni.

Nichita Stănescu și Dora s-au căsătorit abia în 1982, la un an de la pronunțarea divorțului de Doina Ciurea și la doar un an înainte de moartea poetului.

De altfel, ei s-ar fi căsătorit legal deoarece poetul urma să primească premiul pentru literatură „Cununa de aur” în Iugoslavia, iar Dora, având alt nume, nu putea să meargă cu el.

Povestea lor de iubire a fost întreruptă brusc de dispariţia poetului. „Au fost la o nuntă la Drobeta Turnu Severin. Lui Nichita i s-a făcut rău şi a ajuns la spital. A murit în braţele Dorei“, povestea, Florin Iaru.

Nichita Stănescu, întâmplare incredibilă în dormitor. „Nu avem…”

Alex Ştefănescu a povestit o întâmplare incredibilă pe care i-a povestit-o poetă despre ceea ce s-a dorit a fi o partidă de amor a ei cu Nichita Stănescu.  

„Nichita (din câte am observat, pentru că nu făcea confesiuni erotico-vânătoreşti ca alţi bărbaţi) nu era foarte interesat de sex. Ţin minte o întâmplare de un umor nebun pe care mi-a povestit-o nu el, ci o poetă excentrică şi uneori agresivă, dar talentată (acum moartă). S-a dus la Nichita în apartamentul său din Amzei şi i-a cerut să se culce cu ea. El, amabil, a acceptat. S-au dezbrăcat amândoi, s-au întins pe spate, în pat, unul lângă altul, iar Nichita, ridicându-şi puţin capul şi examinându-şi locul dintre picioare, i-a spus pe un ton dezolat-constatativ: «Nu avem p... ». Acest plural, «nu avem », specific inventivităţii ludice a lui Nichita, este de un comic subtil, rar întâlnit. Multă vreme, Nichita Stănescu nu a avut o adresă anume. Dormea în locuinţele admiratoarelor lui. Uneia i-a scris într-o noapte, pe un perete, cu un creion dermatograf, un amplu poem. Ea, fericită, n-a mai zugrăvit niciodată apartamentul (nici când a fost părăsită de Nichita, nici când s-a măritat, nici când a născut primul copil)”, a povestit Alex Ștefănescu.

Tot Alex Ștefănescu a spus despre Nichita Stănescu că poetul „nu încăpea în rama unui tablou de familie”.

„Cred că se căsătorea pentru că îi plăceau ceremonialurile. Poetul nu încăpea în rama unui tablou de familie. Îi ieşeau în afară ba o mână, ba un picior, ba aureola genialităţii lui. Era generos ca un prinţ, dar şi capricios, imprevizibil, incapabil să-şi asume o responsabilitate pentru mult timp. Era poet, cu totul poet, poet şi ziua şi noaptea, nu numai în timpul liber. Nici din familia (frumoasă) din care provenea nu mai făcea parte. Când se întâmpla să meargă la Ploieşti, la ai săi, îl auzea pe fiecare lăudându-se cu ce (realizare) a venit (unul cu un copil nou-născut, altul cu o maşină, altul cu un bilet de avion în buzunar pentru o călătorie în străinătate). Dacă i se cerea şi lui să dea un asemenea raport, spunea: «Eu am venit cu turma mea de lei străvezii»“.

De altfel, despre bărbatul Nichita Stănescu, se spune că era în fanteziile multor poetese sau cititoare, dar și că ar fi fost gelos sau că și-ar fi ținut iubitele închise în casă.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI