Antena Căutare

Probă emoționanță pentru echipa Pârșilor circumspecți, mâine, la România are Roast. „M-am șocat puțin”

În cea de-a doua ediție România are Roast, echipa Pârșilor circumspecți ajunge în Banat unde vor căuta cele șapte superlative ale regiunii.

În cea de-a doua ediție România are Roast, echipa Pârșilor circumspecți ajunge în Banat unde vor căuta cele șapte superlative ale regiunii. Mâine, de la 20.30, cei cinci concurenți vor ajunge și la Buziaș, pentru una dintre probele deplasării. | Antena 1

Mâine, de la 20.30, cei cinci concurenți vor ajunge și la Buziaș, pentru una dintre probele deplasării.

Aventura Pârșilor circumspecți prin România continuă. Câștigătorii primei ediții România are Roast vor ajunge de această dată în Banat, unde vor căuta cele șapte superlative bănățene. În această ediție, Maria Popovici nu a putut pleca în deplasare alături de cei patru colegi ai săi, Sergiu Mirică fiind cel care a întregit echipa Pârșilor circumspecți în probele pe care le-au avut de parcurs în Banat. Mâine, de la 20.30, Cosmin Natanticu, Mincu, Sergiu Mirică, Cristi Popesco și Dan Frînculescu vor ajunge alături de Andrei Ungureanu, trimisul lui Micutzu, în Buziaș.

Pârșii circumspecți, probă emoționantă

Proba pe care Pârșii circumspecți au avut-o în acest oraș a constat în a scrie o scrisoare de dragoste foarte emoționantă pentru unul dintre membrii echipei. „M-am șocat puțin”, a spus Cosmin Natanticu la auzul probei.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: România are Roast, sezonul 1. Detaliul care nu s-a văzut la TV. Ce a făcut Nelu Cortea când camerele de filmat s-au oprit

Pentru ca spiritul romantic să fie în floare, concurenții și-au citit scrisorile de dragoste pentru colegi îmbrăcați în costume de epocă. Sergiu Mirică și-a exprimat dragostea față de Cosmin Natanticu, îmbrăcat în rochia pe care ar fi trebuit să o poarte Maria Popovici.

„Cred că a fost pentru prima dată când am scris o scrisoare de dragoste”, a spus Sergiu Mirică amuzat de proba. „Mi se pare că a fost mai mult un roast decât o scrisoare de dragoste”, a comentat Cosmin Natanticu adăugând: „A fost foarte amuzant și chiar m-am distrat”.

Discursurile emoționante pe care colegii le-au susținut în Buziaș l-au pus pe gânduri pe Mincu care a declarat: „M-am simțit prost pentru că ai mei colegi au luat mult mai în serios proba decât am luat-o eu”. Cât de bine s-au descurcat Pârșii circumspecți la a-și adresa sentimentele sincere față de colegi, dar și dacă aceștia au obținut punctele probei, telespectatorii pot afla urmărind cea de-a doua ediție România are Roast, difuzată mâine, de la 20.30, la Antena 1.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Personaje istorice din toate timpurile iau la roast vedetele în ediția specială România, Râzi cu RoaST!, azi, de la 16:30
Personaje istorice din toate timpurile iau la roast vedetele în ediția specială România, Râzi cu RoaST!, azi, de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Râzi cu ROaST de Sărbătoare, 30 noiembrie 2022. Virgil Ciulin, roast despre Basarabia:
Râzi cu ROaST de Sărbătoare, 30 noiembrie 2022. Virgil Ciulin, roast despre Basarabia: "Un drum cu mașina te...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x