Antena Căutare

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

Încă din primele ediții ale emisiunii „Scena misterelor”, starurile au trecut prin transformări ce îți taie răsuflarea! Am descoperit personaje din filme, supereroi și chiar figuri cunoscute din desenele animate!

Galerie
Transformări uluitoare la emisiunea „Scena misterelor”

Încă din primele ediții ale emisiunii „Scena misterelor”, starurile au trecut prin transformări ce îți taie răsuflarea! Am descoperit personaje din filme, supereroi și chiar figuri cunoscute din desenele animate!

În fiecare ediție, ce se difuzează joia, de la ora 20:00, la Antena 1, cele două echipe de vedete trebuie să privească atent fiecare personaj urcat pe scenă și să încerce să ghicească cine se află în spatele măștilor. Dan Negru încearcă să le ușureze munca prin oferirea unor indicii, dar sarcina de-a ghici se dovedește a fi extrem de dificilă, mai ales atunci când avem de-a face cu echipa de machiaj profesionist a emisiunii „Scena misterelor” de la Antena 1!

Toată magia se întâmplă în culise, în cabinele pline cu măști, peruci, farduri de toate culorile, lentile și accesorii de tot felul! Andreea Rădulescu, make-up artistul care coordonează echipa de machiaj special, a dezvăluit cât de grea este munca de-a pregăti aceste transformări spectaculoase!

Ediția 4 a emisiunii „Scena misterelor” a adus publicului un moment mai mult decât senzațional: personajul Venom a levitat în platou, cu ajutorul magicianului Lorenzo!

Articolul continuă după reclamă

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

În primul rând, vedeta din spatele măștii Venom (Andreea Antonescu) a trebuit să stea trei ore fără să vadă și să audă și fără să poată respira pe nas. Apoi, a trebuit să suporte să-i turnăm pe cap și pe corp o substanță specială, foarte fierbinte, care să-i dea aspectul de lucios. Pe lângă toate astea, ghinionul a făcut să i se scurgă “sângele” de la gură, care a pătruns pe lângă piele și a desprins masca. Prin urmare, a fost nevoie de încă o oră ca să o refacem. Așadar, vedeta a avut ceva de îndurat, însă nu s-a plâns absolut deloc, spune Andreea Rădulescu, make-up artistul care conduce echipa de machiaj special de la emisiunea „Scena misterelor”.

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

În cea de-a doua ediție, CRBL s-a metamorfozat în celebrul Aquaman. Asemănarea dintre el și actorul Jason Momoa a fost chiar surprinzătoare, mai ales că puțini sunt bărbații care ar putea să-i facă starului de la Hollywood concurență. Totuși, cu machiajul profesionist și atitudinea de zeu al mării, CRBL deghizat în Aquaman a făcut un show de zile mari!

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

Tot în cea de-a doua ediție a emisiunii, sportivul Marian Drăgulescu s-a deghizat perfect în Omul din Neanderthal! Alături de Alexander Jr, un alt sportiv, cei doi au pregătit un senzațional număr de acrobație și gimnastică și vedetele s-au prins că doar campionul nostru, Marian Drăgulescu, ar putea să facă un asemenea spectacol!

Ce chinuri îndură vedetele de la „Scena misterelor”, în cabina de machiaj! „I-am turnat o substanță fierbinte pe cap. Trei ore nu a văzut, nu a auzit și nu a respirat pe nas”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ne revedem joi, de la ora 20:00, la Antena 1, pentru o nouă ediție a emisiunii „Scena misterelor”!

Anda Adam, Irinel Columbeanu, nea Mărin Barbu și Cristina Cioran intră în jocul măștilor, la “Scena misterelor”... Omul-amfibie urcă, joi, pe “Scena misterelor”. “A trebuit să-i găuresc ochii cu bormașina”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

CONECTEAZA-TE CU SCENA MISTERELOR
Subscribe pe 👉 Youtube
Like pe 👉 Facebook
Follow pe 👉 Instagram

Urmareste Scena Misterelor pe AntenaPlay: https://s.a1.ro/aJAEJqK

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ
INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram

Citește și
Scena Misterelor, finalistă a celei de-a patra ediţii a concursului organizat de CEETV în cadrul Târgului de Televiziune NATPE
Scena Misterelor, finalistă a celei de-a patra ediţii a concursului organizat de CEETV în cadrul Târgului de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ultima ediție Scena misterelor, lider de audienţã la nivel urban - Galerie foto
Ultima ediție Scena misterelor, lider de audienţã la nivel urban - Galerie foto
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x