Antena Căutare

Imagini de senzație cu vila lui Radu Mazăre de la Siutghiol! Fostul edil intra cu șalupa direct în sufragerie

Radu Mazăre va ajunge în faţa magistraţilor de la Curtea Supremă pentru confirmarea mandatului de arestare, după ce şi-a petrecut cea de-a doua noapte în penitenciarul Rahova. 

Imagini cu vila de lux din Siutghiol a lui Radu Mazăre! Cum arată imperiul în care fostul primar ținea cele mai scumpe petreceri din România! Se intra cu șalupa direct în sufragerie

Radu Mazăre a ajuns în faţa magistraţilor de la Curtea Supremă unde i s-a confirmat mandatul de arestare în dosarul Polaris. Acesta a transmis printr-un comunicat că această condamnare este făcută pe "nedrept" și nu regretă nimic din ce a făcut.

Conform procedurilor, Radu Mazăre a fost încarcerat pe secția de carantină, într-o celulă alături de alți deținuți care se află în situația lui. Fostul edil stă într-o celulă cu șase paturi, dar este greu de spus câți sunt efectiv, întrucât în celula de pe secția de carantină vin și pleacă zilnic deținuți, în funcție de perioada pe care o au de când se află în penitenciar.

Imagini de senzație cu vila lui Radu Mazăre de la Siutghiol! Fostul edil intra cu șalupa direct în sufragerie

Articolul continuă după reclamă

Mazare își va executa pedeapsa de nouă ani de închisoare la Penitenciarul Rahova, în regim închis, ceea ce înseamnă că va primi vizite destul de rar și își va putea vedea familia doar prin geam.
Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar, după ce a primit o condamnare de nouă ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Constanța.

Cum arătau vremurile bune în care Radu Mazăre se răsfăța în cele mai luxoase locuri și vile.

Vila de la Siutghiol închiriată de fostul primar a rămas în amintirea vremurilor bune, în care Radu Mazăre își petrecea momente de calitate alături de prieteni, televiziuni și totodată practica sporturi nautice.

Imagini de senzație cu vila lui Radu Mazăre de la Siutghiol! Fostul edil intra cu șalupa direct în sufragerie

Vila a fost renovată cu materiale comandate din străinătate, iar pasiunea sa pentru sporturi nautice a fost un îndrumar pentru arhitectura casei. În 2011, ziariştii din redacţia de la Constanţa a ziarului “Adevărul” şi-au petrecut o seară de sâmbătă la taifas cu primarul Constanţei.

Curtea generoasă era păzită de un paznic, iar în interior se putea zări un garaj cu uși transparente care îi găzduia câteva dintre automobilele de lux pe care le deținea.
Tot în această vilă superbă, Radu Mazăre avea o seră amenajată în colțul unei camere, în care se găseau plante dintre cele mai exotice.

Imagini de senzație cu vila lui Radu Mazăre de la Siutghiol! Fostul edil intra cu șalupa direct în sufragerie

Parterul casei este un spaţiu deschis, cu pereţi de sticlă, mobilat minimalist, în culori crem-venghe-roşu. Mazăre avea o încăpere pentru sporturile nautice, dotată cu un minidebarcader, astfel că putea ajunge cu şalupa în sufragerie, potrivit cick.ro.

Imagini de senzație cu vila lui Radu Mazăre de la Siutghiol! Fostul edil intra cu șalupa direct în sufragerie

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct”  din data de 07.01.2016.
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct” din data de 07.01.2016.
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x