Catherine O’Hara a fost o adevărată inspirație, una dintre cele mai populare actrițe de la Hollywood, cu numeroase roluri care au consacrat-o de-a lungul carierei sale.
Macaulay Culkin, actorul din rolul lui Kevin McCallister din Singur Acasă, a transmis pe rețelele de socializare un mesaj copleșitor după pierderea celebrei actrițe.
Catherine O’Hara a murit la vârsta de 71 de ani
Pentru el, O’Hara chiar a fost ca o mamă pe parcursul filmărilor pentru Singur Acasă și mereu au avut o legătură specială, chiar și peste ani atunci când s-au reîntâlnit la diferite evenimente.
Macaulay i-a adus un ultim omagiu celei care l-a inspirat în cariera sa de actor încă din copilărie.
El a postat un colaj cu 2 fotografii cu Catherine O’Hara, una de pe vremea filmărilor la Singur Acasă și o altă poză recentă, când cei doi s-au întâlnit la un eveniment. Cu aceleași zâmbete calde, cei doi actori și-au transmis multă emoție și apreciere pentru felul în care au evoluat în carierele lor.
Macaulay a scris la descrierea postării: „Mama, credeam că aveam timp. Aș mai fi vrut. Aș fi vrut să stau pe un scaun lângă tine. Te-am ascultat, dar aș mai fi avut atât de multe să îți spun. Te iubesc. Ne vedem mai târziu”.
Mesajul lui tulburător și plin de emoție a strâns peste 2 milioane de reacții pe Instagram, iar în secțiunea de comentarii fanii și-au arătat aprecierea față de regretata actriță și au transmis sincere condoleanțe actorului pentru pierderea suferită.
Chiar dacă Catherine O’Hara doar a jucat rolul de mamă pentru Culkin într-un film, el întotdeauna a perceput-o ca fiind mama de la care a avut multe de învățat atunci când vine vorba de actorie.
Cu sufletele îndurerate, astăzi familia ei și milioane de fani o plâng pe Catherine O’Hara, o figură emblematică la Hollywood.
Actrița a decedat la vârsta de 71 de ani, iar cauza morții ei încă nu a fost făcută publică, dar se pare că s-a confruntat cu „o scurtă boală”. Catherine și soțul ei, scenaristul Bo Welch, s-au cunoscut pe platourile de filmare ale filmului Beetlejuice în 1988, iar în 1992 s-au căsătorit. Cei doi au împreună doi băieți, Luke și Matthew.
Actrița a murit la reședința ei din Los Angeles, lăsând în urmă o familie îndurerată.
Citește și: Imagini rare cu Macaulay Culkin și copiii săi. Cum arată Dakota și Carson
Gemenele lui Roger Federer impresionează la 16 ani. Cum arată și ce fac acum Myla și Charlene... Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 d...