Antena Căutare

Antonia a stârnit, din nou, imaginația internauților! Detaliul cu care a atras atenția pe rețelele sociale

Antonia a atras, din nou, atenția pe rețelele sociale. Artista a apărut într-o ținută care a stârnit imaginația internauților.

Antonia a atras, din nou, atenția pe rețelele sociale. Artista a apărut într-o ținută care a stârnit imaginația internauților | Instagram

Este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi și, chiar dacă a trecut prin trei nașteri, iubita lui Alex Velea arată impecabil! De curând, a apărut într-o ținută care îi pune în evidență trupul bine lucrat și a postat totul în mediul online.

Citește și: Cât de mult a crescut Akim, fiul cel mic al lui Alex Velea și Antonia. Părinții i-au organizat mega petrecere de ziua de naștere

Antonia a stârnit, din nou, imaginația internauților! Detaliul cu care a atras atenția pe rețelele sociale

Cântăreața este, pe bună dreptate, una dintre cele mai frumoase femei din lume și, după trei nașteri, arată la fel de bine. Vedeta nu se neglijează absolut deloc și face sport de fiecare dată când îi permite timpul, chiar dacă are o agendă încărcată.

Articolul continuă după reclamă

Antonia nu trece deloc neobservată și i-a obișnuit pe fani cu aparițiile ei inedite din social media sau din lumea mondenă.

De data asta, vedeta s-a afișat într-o ținută care a stârnit imaginația urmăritorilor ei. Mai exact, șatena a purtat un body mulat pe corp, de culoare bej, care i-a scos în evidență toate atuurile.

Nu este o piesă vestimentară întreagă, ci lasă la vedere mai multă piele bronzată în anumite zone de pe corp.

Mai mult, Antonia i-a cucerit pe fanii ei cu zâmbetul perfect, semn că se simte bine așa cum este. Totodată, cântăreața a accesorizat body-ul cu bijuterii fine la gât.

Artista a postat fotografia pe pagina sa de Instagram, adunând mii de aprecieri și numeroase mesaje.

„Cea mai frumoasa. Adorabila ❤️”, „Foarte frumoasa ești 💚 💚 💚 😍😍❤️🤤”, „Cea mai frumoasa din Romania😍”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți pe rețeaua socială.

Citește și: Antonia, mesaj tranșant pentru femeile care o critică: „Tot ceea ce pot să fac este să îmi pară rău pentru ele”

Cum se menține Antonia în formă

Iubita lui Alex Velea are doi băieți și o fată, din fosta sa căsnicie, însă arată la fel de bine ca pe vremea când făcea modelling. Acum câțiva ani, ea a povestit într-un interviu acordat pentru VIVA! cum se menține în formă. Șatena nu consumă grăsimi, cum ar fi carnea prăjită în ulei.

„Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex. Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea.

E foarte simplu! Nu e ca și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața.

(...) Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu.

Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare”, a spus ea, la acea vreme, pentru sursa citată.

La începutul anului, vedeta a postat un mesaj pe pagina sa de Instagram, în care vorbea despre stilul său de viață.

„Mereu am fost atentă ca regimul meu alimentar să fie cât mai sănătos, echilibrat și bogat în nutrienți.

Dar pentru că am un stil de viață destul de alert, cu multe filmări, concerte, diverse proiecte, dar și timp petrecut cu cei dragi, încerc să beneficiez zilnic un meniu delicios, care să mă ajute să mă mențin în formă”, a scris Antonia la descrierea fotografiilor, din mediul online, notează Profm.

Cum se menține Sanda Ladoși în formă. Artista are 52 de ani și nu se abține de la nimic: „Mănânc inclusiv...”... Ozana Barabancea, imagine rară alături de fiul ei. Andrew a împlinit 22 de ani: „La multi ani, fiul meu iubit”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au întâlnit față în față
Paula Seling a fost cerută în căsătorie de Alexandru Gorgos! Povestea de dragoste. Ani întregi nu s-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Angela Martini, soția milionarului Dragoș Săvulescu, a anunțat despărțirea! Cei doi au împreună un băiețel
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x