Antena Căutare

Antonia, mesaj tranșant pentru femeile care o critică: „Tot ceea ce pot să fac este să îmi pară rău pentru ele”

Antonia are încredere în ea și își cunoaște atuurile, motiv pentru care nu pleacă urechea la gurile rele ale persoanelor care o judecă din spatele ecranelor. Ce mesaj le-a transmis vedeta celor care o critică.

Antonia, mesaj tranșant pentru femeile care o critică: „Tot ceea ce pot să fac este să îmi pară rău pentru ele” | Instagram

Antonia este o femeie frumoasă, care reușește, cu siguranță, să întoarcă privirile pentru fizicul, dar și pentru talentul său muzical de excepție. Cu toate acestea, vedeta spune că, încă de când era în adolescență, s-a confruntat, adesea, cu critici și nu a fost mereu „întâmpinată” de complimente. Ajungând la maturitate, Antonia spune că a învățat să treacă peste părerile negative la adresa ei, ba chiar, nu le pune la suflet, compătimindu-i pe cei care nu fac decât să își răcească gura degeaba.

Citește și: Antonia, apariție senzuală într-un costum de baie care îi pune în evidență atuurile. Cântăreața a încins internetul

Ce mesaj le-a transmis Antonia femeilor care o judecă: „Am trecut prin asta de când eram în liceu”

Ca să închida gura tuturor, Antonia a transmis un mesaj în care a subliniat faptul că se confruntă, încă din copilărie, cu o astfel de atitudine, potrivit Libertatea, citată de Adevărul. Celebra cântăreață spune că a cunoscut multe femei cu care a și vorbit, dar care s-au dovedit a fi complet diferite pe la spatele său:

Articolul continuă după reclamă

„Am avut de-a face cu femei care mă urăsc toată viața mea. Ele afișează o atitudine încrezătoare, ca și cum nimic nu s-a schimbat. Practic, nu sunt impresionate de nimic sau nimeni. Ceea ce este amuzant este faptul că am vorbit cu unele dintre ele, dar pe la spate le roade invidia. Aceasta este problema reală. Ceea ce vreau să spun este că acum sunt adult, iar această problemă nu s-a schimbat vreodată. Am trecut prin asta de când eram în liceu. Acum că sunt matură, tot ceea ce pot să fac pentru ele este să îmi pară rău pentru ele, deoarece asta spune multe despre ele”, a scris Antonia, într-o postare distribuită pe Instagram, vizualizată de sursele menționate mai sus.

Între timp, Antonia se bucură de un succes în lumea muzicii, iar, anul acesta, a lansat o piesă care se pare că a cucerit topurile din Grecia și Bulgaria, „Una Favela” cu Qodes, alături de piesa „Send Me Your Love” cu Gromee, un cunoscut DJ și producător polonez și piesa „Clap Clap” cu Gran Error și Elvana, potrivit aceleași surse.

Citește și: Cum arată Antonia fără machiaj sau filtre. Care este adevărul despre tenul artistei

Antonia și Alex Velea și-au găsit fericirea unul în brațele celuilalt

Antonia este la frumoasa vârstă de 33 de ani și acum pare fericită alături de Alex Velea. Însă, până a-și găsi liniștea în brațele lui, celebra cântăreață a trecut prin momente mai puțin fericite atunci când a divorțat de fostul soț. Din acest mariaj, Antonia o are pe fetița Maya, care i-a moștenit frumusețea mamei sale.

Antonia s-a luptat mult timp pentru a câștiga custodia comună a fiicei lor, fapt care a devenit realitate abia la finalul anului 2020.

Antonia şi-a găsit liniştea și fericirea alături de artistul Alex Velea, cu care formează un cuplu de aproape zece ani, iar, în anul 2021, s-au logodit. Celebrii cântăreți au împreună doi copii, pe băieții Dominic și Akim.

Citește și: Antonia, cea mai emoționantă declarație de dragoste pentru Alex Velea. Cum l-a surprins pe bărbatul care i-a oferit doi copii

Cum se înțelege Ramona Olaru cu viitoarea soacră. Cătălin Cazacu „dă vina” pe mama lui pentru relația dintre ei... Mario Mutu, imagini „picante” alături de iubita lui, în mediul online. Fanii au intrat rapid la bănuieli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x