Antena Căutare

Antonia, decolteul abisal cu care s-a pozat pe rețelele de socializare. Care a fost reacția fanilor când au văzut-o în latex

Antonia s-a pozat într-un mare fel, cu bustul voluptos la vedere. Artista a pus pe jar toți fanii de pe internet.

Antonia, ținuta din latex cu care a pus pe jar bărbații de pe rețelele de socializare | Instagram

Antonia a renunțat la inhibiții și s-a pozat într-un mare fel pe rețelele de socializare. Artista deține un bust generos pe care nu-l ține ascuns. Iată cum au reacționat fanii când au văzut imaginea.

Antonia, fără sutien pe rețelele de socializare, cu bustul generos la vedere, în latex roșu

Antonia se simte foarte sigură pe calitățile sale fizice și s-a pozat într-o ipostază destul de provocatoare care a fost recompensată de fanii ei cu mii le aprecieri. Chiar dacă este mama a trei copii, Antonia a reușit întotdeauna să rămână o prezență impunătoare în lumea mondenă, atât prin fizicul perfect pe care îl are, dar și prin multele piese lansate care s-au auzit zile în șir la radio.

Citește și: Ce limbă vorbește Maya, fiica Antoniei și cum se înțelege cu frații și cu mama sa când vine în România. Detaliul mai puțin știut

Articolul continuă după reclamă

De curând, artista s-a pozat pe rețelele de socializare cu o ținută destul de provocatoare cu care a reușit să strângă peste 50 de mii de aprecieri, dar și comentarii sute. Antonia a îmbrăcat o ținută din latex care i-a scos în evidență atuurile fizice, în special bustul generos, talia de vispe și frumoasele trăsături ale feței.

Antonia traversează cea mai frumoasă perioadă din viața ei, în special fiindcă partenerul ei de viață, cel care i-a oferit și doi băieți, a cerut-o de soție luna trecută. Cei doi se iubesc foarte tare și au hotărât să devină soț și soție.

Artista s-a pozat într-o ipostază destul de indecentă, în latex roșu, cu un decolteu abisal pe care l-a purtat cu multă încredere.

Antonia a publicat fotografiile pe rețelele de socializare, acolo unde a strâns o comunitate foate mare de fani care îi urmăresc activ toată activitatea. Aceștia au reacționat aproape instant la vederea imaginilor.

Citește și: Alex Velea, clipul în care o cere de soție pe Antonia. Cum a arătat momentul la care artista nu s-a așteptat deloc

„Frumoasă”, „Absolut superbă”, „Te ador”, „Ești cea mai frumoasă”, au fost doar câteva dintre mesajele în care fanii au complimentat-o. Artista este unul dintre cei mai apreciați artiști e la noi din țară, iar susținerea publicului se vede cu ușurință din cifrele încasate la videoclipurile pieselor lansate de ea.

Artista de află cnstant și în topurile muzicale de la radio, acolo unde este aproape nelipsită.

Antonia a fost cerută de soție de partenerul ei, Alex Velea, bărbatul care i-a oferit doi băieți adorabili

Alex Velea a făcut pasul cel mare și a cerut-o de soție pe Antonia. Artista a acceptat numaidecât, iar cântărețul a publicat o fotografie cu ea și cu inelul superb pe care i l-a oferit.

Artista a spus DA, fără să stea pe gânduri. Este cunoscut faptul că cei doi se iubesc foarte tare. Aceștia au împreună doi băieți superbi cu care se afișează pe rețelele de socializare constant.

Citește și: Antonia, prima reacție după cererea în căsătorie. Ce i-a transmis artista lui Alex Velea

„A zis “Da”! Ești focul din inima mea! Te iubesc până dincolo de moarte!!!”, a scris el în dreptul imaginii pe care a publicat-o pe rețelele de socializare.

În secțiunea de comentarii, Antonia a ținut să-i dea un răspuns la fotografia publicată. „Daaaa, de o mie de ori”, a scris Antonia.

Cum s-a fotografiat Cristina Șchiopu în brațele unui bărbat misterios. Imaginea care i-a uimit pe fani: „Norocosul”... Răzvan Simion, fotografia alături de iubita lui în vacanță, de ziua lui. Mesajul emoționant pe care i l-a transmis Dalia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba totul
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul meu!»
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x