Antena Căutare

Bridget Malcolm, fost model Victoria's Secret, a făcut acuzații grave. Prin ce susține că ar fi trecut când a fost minoră

Bridget Malcolm, fost model Victoria's Secret, a făcut acuzații grave. Susține că în timp ce colabora cu agenții de modelling, în adolescență, i s-ar fi cerut anumite lucruri nelalocul lor, iar aceasta s-a luptat, ani la rând, să treacă peste experiențele negative de atunci. Prin ce susține aceasta că ar fi trecut când era minoră.

Bridget Malcolm, fost model Victoria's Secret, susține că a fost traumatizată când a colaborat, în adolescență, cu unele agenții de modă | Getty Images

Bridget Malcolm este o australiancă în vârstă de 29 ani acum, care a avut două prezentări de modă pentru Victoria's Secret, în 2015 și în 2016, și a apărut în pictorialele unor reviste celebre precum Harper's Bazaar, Playboy și Elle.

Bridget Malcolm, fost model Victoria's Secret, a făcut acuzații grave. Prin ce ar fi trecut când era minoră

Bridget Malcolm, fost model Victoria's Secret, a colaborat cu agenții de modelling în adolescență și atunci ar fi fost perioada când i s-ar fi cerut să facă lucruri nelalocul lor pentru vârsta pe care o avea atunci și nu numai. Tânăra nu a dat niciun nume, dar susține că un reprezentant al agențiilor de modelling cu care a lucrat i-ar fi cerut să ia droguri și să "întrețină relații sexuale cât de des", ca să slăbească, se arată în acest articol din Daily Mail.

Ea a povestit totul într-un filmuleț publicat pe Instagram, acolo unde le-a răspuns și celor care au întrebat-o de ce a decis să vorbească atât de târziu despre experiențele negative din trecutul ei.

Articolul continuă după reclamă

Aceasta a spus că nu a fost capabilă, până acum, vorbească public despre ce i s-a întâmplat și că a avut nevoie de mult timp ca să se recupereze. Abia acum, în momentul de față, a simțit că se simte mai bine, în echilibru cu ea însăși și "suficient de puternică" astfel încât să se deschidă lumii întregi, a declarat aceasta în filmulețul de pe Instagram.

"Până la vârsta de 18 ani, am trăit în trei țări, de una singură. Am călătorit pe toate continentele în afară de Antarctica. Am fost manipulată de un bărbat mai în vârstă decât mine. Am fost agresată sexual de multe ori. Mi s-a spus să iau droguri ca să slăbesc, mi s-a spus asta săptămânal, și am fost presată constant, ca să slăbesc", susține tânăra.

În același clip video, aceasta a mai adăugat că i s-ar fi cerut, când era adolescentă, "să aibă cât mai des relații intime, ca să slăbească". Pe atunci, ea se lupta și cu unele probleme legate de identitatea de gen. Ulterior, spune ea, în urma acestor experiențe, s-a ales, ca adult, cu alte probleme, cum ar fi anorexie, depresie, anxietate și ar fi avut o perioadă când "nu mai putea să socializeze dacă nu consuma alcool", a povestit ea.

În ziua când a împlinit 26 de ani, aceasta a declarat că a avut o cădere nervoasă. De atunci, n-ar mai fi putut să iasă din casă fără să aibă episoade de "anxietate severă" și "atacuri de panică". "Am avut cele mai negre gânduri, a fost terifiant, și asta a fost până acum câțiva ani", a spus ea.

Tânăra a mai spus că își dorește ca industria fashion să se schimbe din temelie, iar acesta este un alt motiv pentru care și-a spus povestea public.

"Sunt una dintre norocoase, totuși, am reușit să îmi fac o carieră și în afara industriei fashion, dar asta n-ar trebui niciodată să includă abuzuri și tocmai de aceea mă revolt și vorbesc public despre ce am trăit atunci", a spus ea.

Bridget Malcolm nu a dat vreun nume de agent sau agenție de modelling când a făcut acuzațiile, dar Daily Mail a relatat că aceasta a avut contracte cu nume importante din industria modei. Reprezentați ai fostului model Victoria's Secret au refuzat, totodată, să comenteze situația.

Ce simte Irinel Columbeanu pentru Monica Gabor. Fostul afacerist a dezvăluit dacă o mai iubește sau nu pe fosta soție... Gabriela Cristea și-a dus fetița la spital. Cu ce probleme se confruntă micuța: "Am luat-o în brațe și am dus-o dir...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x