O celebră actriţă din România a trecut prin momente şocante la un spectacol. A pierdut sarcina în culise, iar la câteva minute a urcat pe scenă. Tora Vasilescu, căci despre ea este vorba, a vorbit despre cel mai negru episod din viaţa ei, într-un interviu.
„La un moment dat, în pauză, am avortat și am intrat pe scenă. Am ajuns după spectacol la spital, era o perioadă în care au murit mii de femei din cauză că avorturile erau interzise.
Când vad societatea în care trăim, pe de-o parte mă bucur că nu am copii. Pe de altă parte cred că e pentru prima dată când o să încerc să articulez un sentiment: ca mama, probabil când vezi fete tinere, băieti tineri, ai sentimentul de viață care continuă prin ei. Asta regret”, povestea actrița.