Antena Căutare

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman iau în considerare o posibilă împăcare? Ce au declarat în direct la TV

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, celebrii actori din producțiile „Adela”, „Sacrificiul” și „Fructul oprit”, s-au despărțit după nouă ani de relație. Acum, cuplul trece prin momente sensibile, iar ambii parteneri se duc la ședințe de consiliere psihologică.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au anunțat despărțire printr-un videoclip în care au vorbit deschis despre faptul că au ajuns recent la decizia separării. Actorii de la Antena 1 au explicat faptul că vor rămâne prieteni și că vor avea, în continuare, grijă unul de celălalt.

Învitați în platoul de la Xtra Night Show, Criss și Vlad s-a așezat prietenos unul lângă celălalt și au dat curs discuțiilor despre despărțirea care a uimit zeci de mii de oameni.

"În relația noastră respectul a fost foarte important. Noi am vrut să fim cât mai sinceri și transparenți pentru că atâta timp cât noi suntem bine în momentul ăsta și vrem să fim prieteni și vrem să ne avem spatele unul celuilalt ni se pare normal să și promovăm asta, pentru că până la urmă oamenii ne-au urmărit pentru povestea noastră de dragoste și pentru respectul pe care ni l-am purtat. Dacă ne poartă cineva pică, să știe că nu a fost intenționat!", a spus Cristina Ciobănașu.

Citește și: Criss şi Vlad, primul interviu după despărţire. Actorii răspund sincer întrebărilor primite în social media în emisiunea CulTour

Relația dintre cei doi s-a uzat în timp, iar Cristina Ciobănașu a fost cea care a deschis discuția despre despărțire: "Eu am deschis-o, dar am fost pe aceeași pagină!", a mai spus Criss.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman iau în considerare o posibilă împăcare?

Deși sunt veseli, râd și glumesc, rănile despărțirii își spun cuvântul. Ambii au declarat că merg la psiholog pentru a-și înțelege problemele interioare și pentru a înțelege mai bine situația care le transformă viețile în momentul de față.

Ambii lucrează cu ei înșiși pentru a face încă un pas pe scara evoluției, liniște sufletească fiind scopul final al încercării.

Cei doi au nevoie de ajutor de specialitate pentru a trece mai ușor prin separare burscă, după nouă ani.

Citește și: Ce a postat Cristina Ciobănașu, după despărțirea de Vlad Gherman! Fanii au reacționat imediat. „Mă țin de câteva zile să mă adun”

Întrebați de Dan Capatos dacă nu ar fi fost mai bine ca împreună să meargă la psiholog, când încă formau un cuplu, înainte să ajungă la decizia despărțirii cei doi au spus la unison: "Bună întrebare!".

Cei doi au discutat și despre o eventuală împăcare: ”Niciodată să nu spui niciodată, nu zice nimeni că e pe viață. În momentul de față asta e alegerea cea mai potrivită pentru amândoi, nu știm ce se va întâmpla în ani de zile, tocmai de asta am preferat să punem punct acum cât timp ne mai înțelegem bine”, a spus Cristina Ciobănașu la Antena Stars.

Vlad Gherman spune că a ajuns pe parcursul anilor să nu se mai iubească pe sine, lucru care a determinat într-o anumită măsură ruperea relației: "Neiubindu-te pe tine e cam complicat să mai iubești oamenii din jur". Fostul partener al Cristinei Ciobănașu a subliniat că nu este nimeni de vină pentru asta.

Citește și: De ce s-au despărțit Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, de fapt. Actorul a explicat totul

În videoclipul care a anunțat despărțirea celor doi Vlad Gherman nu s-a ferit să își ascundă suferința și durerea cu care se confruntă după despărțire, în timp ce Cristina Ciobănașu a ales să fie ceva mai discretă și să nu ofere alte detalii despre cum se simte după această schimbare importantă din viața ei.

”Mama Natură” a revenit pe rețelele de socializare. Cum arată și ce face acum Roxana Ionescu... Gina Pistol, fotografii înduioșătoare cu Smiley, cu puțin timp înainte de a naște. Ce a postat prezentatoarea Chefi la c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x