Antena Căutare

Cum arată iubitul Ioanei Ginghină. Actrița a ieșit prima oară în public cu Cristi Pitulice

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, însă bărbatul evită să fie în lumina reflectoarelor. Totuși, recent, bărbatul a însoțit-o pe frumoasa actriță la un eveniment public.

Ioana Ginghină s-a înfățișat pentru prima dată la un evneiment public împreună cu iubitul ei | Antena 1 & Instagram

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice s-au afișat pentru prima dată împreună la un eveniment public . Chiar dacă în ocrtombrie 2021 cei doi vor împlini 2 ani de când formează un cuplu, iubitul actriței a preferat să nu se afișeze public. Recent, Ioana Ginghină a publicat o imagine cu ea aflându-se alături de iubitul ei, precizând că este prima lor ieșire la un eveniment public:

„Emoții mari pentru noi toți. Prima ieșire publică împreună. Sa sperăm că a trecut pandemia și e abia începutul”, a scris Ioana Ginghină pe contul său de Instagram publicând o imagine în care apare alături de iubitul său și de fiica ei Ruxandra, pe care o are din căsnicia anterioară cu actorul Alexandru Papadopol.

Cristi Pitulice este consultant în turism și, așa cum spune Ioana Ginghină preferă să nu apară mai mult decât este cazul

"Cristi nu vrea să apară mai mult decât este cazul, dar asta nu înseamnă că nu vrea să meargă cu mine la evenimente de genul asta", a precizat Ioana Ginghină pentru Click!.

Articolul continuă după reclamă

Cristi Pitulice este bărbatul cu care Ioana Ginghină și-a refăcut viața sentimentală, după divorțul de Alexandru Papadopol

Ioana Ginghină și Crtisti Pitulice sunt împreună din octombrie 2020, după o perioadă în care actrița a preferat să fie singură și să se recupereze după divorțul de Alexandru papadopol.

Acum, Ioana Ginghină spune despre ea că este o femeie fericită. Actrița și Cristi Pitulice locuiesc împreună, iar în februarie vedeta a mărturisit pentru VIVA! că a și primit inelul de logodnă de la iubitul său.

Ioana Ginghină a fost căsătorită cu Alexandru Papadopol în perioada 2007-2019, iar după divorț, actrița a mărturisit că a avut o perioadă în care a făcut terapie: „Am făcut un an și jumătate de terapie. Mi-am dorit să intru în noua mea viața fără bagaje din trecut. M-am schimbat foarte mult ca om în tot acest timp. Am înțeles că iubirea, bunătatea, fericirea nu sunt pe barter. Nu dai doar dacă primesti, ci pur și simplu ești fericit și iubești fără limite. Știam asta, le tot citisem, dar nu le și practicam. Așa cum îi spun și Ruxandrei. Fă-i pe cei din jur să se îndrăgostească de tine. Acesta este marele secret. Când ești fericit, vesel și bun, toată lumea vrea să stea lângă tine”, a povestit actrița pentru sursa citată anterior.

Ce spune Ioana Ginghină despre relația cu Cristi Pitulice

Ioana Ginghină a precizat că relația pe care o are cu logodnicul său nu este un pansament după divorț tocmai datorită timpului pe care aceasta l-a petrecut singură:

„Eu am vrut să stau singură, o perioadă, să mă gândesc bine la ceea ce vreau să se întâmple în viața mea. Apoi să nu credeți că nu au mai fost tot felul de încercări, dar nu se pot numi relații. Nu vreau să vorbesc despre ce face Cristi pentru mine, știu însă cum mă face să mă simt și asta este cel mai important”, a declarat Ioana Ginghină.

Angelina Jolie, revoltată după ce Brad Pitt a obținut custodia comună a copiilor. „Nu o să îl ierte niciodată”... Camila Cabello a fost surprinsă la plajă în costum de baie, de paparazzi. Diva a fost fotografiată pe picior greșit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x