Antena Căutare

Daniel Onoriu, din nou la spital. Pilotul a avut o „răfuială” cu medicii de la Urgențe

Daniel Onoriu a avut de curând nevoie din nou de îngirjiri medicale, însă de această dată vizita la spital a pilotului de curse s-a transformat într-un adevărat incident. Iată motovul pentru care a ajuns la scandal cu medicii de la Urgențe!

Daniel Onoriu a ajuns din nou la spital, iscând de această dată un întreg scandal cu medicii | Instagram

Daniel Onoriu a ajuns din nou la spital, pentru îngrijiri medicale, după ce în ultima perioadă starea sa de sănătate părea că s-a ameliorat.

Pilotul de curse a stat în comă o perioadă de 55 de zile, în urma unei operații nereușite de micșorare a stomacului, însă ulterior și-a revenit ca prin minune, iar lucrurile păreau că se îndreaptă într-o direcție bună.

Daniel Onoriu a ajuns la Urgențe. A iscat un scandal în toată regula cu angajații spitalului

În decursul serii anterioare, din motive necunoscute în prezent, se pare că Onoriu a avut nevoie din nou de ajutorul medicilor. Pilotul a ajuns astfel la Urgențe, însă vizita s-a transformat rapid într-o adevărată altercație cu doctorii și angajații spitalului.

Articolul continuă după reclamă

Daniel Onoriu a fost dus la camera de gardă de către membrii familiei sale, însă aceștia nu l-au putut însoți în incinta unității spitalicești, așteptându-l la intrare. Odată ajuns în spital însă, se pare că pilotul a creat un adevărat scandal.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cum arată în prezent Daniel Onoriu, după ce s-a trezit din comă în urmă cu câteva luni. Bărbatul s-a schimbat complet fizic

Aflat în scaun cu rotile, Onoriu a fost dus în spital de către infirmier, iar la scurt timp s-au aprins spiritele. Pilotul de curse a intrat și a ieșit de mai multe ori din unitatea spitalicească, certându-se cu angajații. Se pare că acesta a refuzat să i se recolteze sânge pentru analize medicale, informează Spynews.

Daniel Onoriu, noi probleme de sănătate?

Din imaginile obținute de la fața locului, se poate observa că Daniel Onoriu nu era în cea mai bună formă a sa, motiv pentru care a ajuns și la Urgențe. Cu toate acestea, momentan nu este cunoscută cauza exactă a problemelor medicale cu care pilotul s-a confruntat.

Ar putea fi vorba despre o problemă mai veche de sănătate sau chiar de o accidentare recentă, având în vedere că Onoriu se deplasează cu ajutorul scaunului cu rotile.

Rămâne de văzut, însă, care va fi evoluția stării de sănătate a lui Daniel Onoriu. În ultima perioadă, pilotul de raliuri s-a aflat în atenția media, în urma declarațiilor sale controversate.

Citește și: Ce declarații a făcut Isabela Onoriu cu privire la divorțul de Daniel Onoriu și ce șanse de împăcare există

Daniel Onoriu, declarații surprinzătoare despre divorț și fosta iubită

Daniel Onoriu a anunțat recent că divorțează de partenera lui, Isabela, motivând că aceasta nu îl mai iubește. La scurt timp, pilotul a publicat un mesaj în care a anunțat că soția lui l-a părăsit și că nu dorește să îi facă un copil. Mai mult decât atât, acesta a oferit mai multe dezvăluiri „picante” din intimitate, declarând că încă are sentimente pentru fosta lui iubită, Simona Chițac.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Nu am încetat niciodată să o iubesc pe Simona... Cu ea am avut cele mai intense trăiri din viața mea. A fost totul pentru mine. Mă susținea la curse necondiționat și mă sprijinea enorm. Era dulce și hazlie, dar și foarte tare la pat. Ne înțelegeam de minune amândoi și ne-am petrecut 10 ani, zi de zi.

Te-am iubit și o să te iubesc mereu, Simona. Chiar dacă m-ai înșelat, pentru că și eu te-am înșelat (..) Isabela era mai frumoasă, dar Simona era mai porno! Avea grijă de mine mai mult. Mă iubea, în comparație cu Izabela”, a declarat el recent, pentru click.

Divorțul dintre Daniel Onoriu și partenera de viață a acestuia, Isabela, a luat prin surprindere publicul autohton, având în vedere și drama prin care a trecut de curând pilotul de curse. Amintim că acesta a stat o perioadă de aproximativ 2 luni în comă, în urma unei operații nereușite, iar soția lui i-a fost alături.

Gabriela Cristea și-a luat admiratorii prin surprindere: „Trebuie să fac schimbări majore”. Ce decizie a luat prezentato... Sebastian Coțofană, apariție de senzație, în bikinii iubitei sale. Cum s-a pozat, pe malul mării, cu posteriorul în prim...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sarah Jessica Parker, reacție tranșantă după comentariile despre felul în care a îmbătrânit. „Ce să fac? Să dispar?”
Sarah Jessica Parker, reacție tranșantă după comentariile despre felul în care a îmbătrânit. „Ce să fac?...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit Gabriela Cristea în timpul tratamentului cu injecții de slăbit. „Am plătit cu propriul corp”
Ce a pățit Gabriela Cristea în timpul tratamentului cu injecții de slăbit. „Am plătit cu propriul corp”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x