Antena Căutare

Decizia luată de Tzancă Uraganu cu privire la concertele sale! Fanii nu s-au așteptat la așa ceva, dar cântărețul le-a dat vestea

Tzanca Uraganu le-a dat fanilor o veste la care nu s-ar fi așteptat deloc. Acesta a luat o decizie cu privire la sănătatea lui.

Decizia luată de Tzancă Uraganu cu privire la concertele sale! Fanii nu s-au așteptat la așa ceva, dar cântărețul le-a dat vestea | Instagram

Tzancă Uraganu a oferit un interviu la tv, unde a dezvăluit faptul că își dorește să fie mai atent cu privire la evenimentele pe care își dorește să le onoreze. Acesta a spus că a luat decizia cu gândul la sănătatea lui care este foarte importantă.

Tzancă Uraganu, decizia pe care a uat-o a surprins pe toată lumea. Ce intenționează să facă în scurt timp

Tzancă Uraganu a luat decizia de puțin timp și a anunțat în premieră, la tv, faptul că va avea mai multă grijă cu privire la numărul de evenimente pe care le va onora.

„Am luat o decizie pe care vreau să o anunț și acum, în premieră. Nu o să mai cânt ziua, înainte de ora 16, 17. Nu o să mai cânt, pentru că e vorba de sănătate, chiar am făcut un anunț, m-au înțeles foarte mulți oameni la care am de cântat, pentru că nu puteam să cânt până la 4-5, să mă duc, să mă ia somnul pe la 7 dimneața și la 12 să fiu iar în curte la oameni, nu se poate, e vorba de sănătate. Înainte de 4-5 nu o să mai cânt. Cânt și eu un program ziua, mai cânt un program, două, seara, să putem ajunge și mai departe”, a mărturisit Tzancă Uraganu, pentru Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Articolul continuă după reclamă

Tzancă Uraganu a mai explicat că resimte foarte multă oboseală în urma concertelor multe pe care le are de susținut:

Citește și: Ce gafă a comis Tzancă Uraganu la nunta lui Florin Salam. Manelistul a fost observat imediat după ce a coborât din bolidul de lux

„Așa e normal, să pot să ajung pe la toată lumea în forță, să zică lumea „da, frate, și-a meritat locul”. Cu oboseala (n.r probleme cu care s-a confruntat), atât. Am avut o stare de oboseală care m-a ținut vreo două-trei luni, exact din cauza programului pe care îl aveam”, a adăugat artistul.

Care e numele real al lui Tzancă Uraganu si cum a devenit cunoscut

De-a lungul anilor, Tzancă Uraganu a fost protagonistul mai multor scandaluri. Fie că este vorba despre incidente petrecute la evenimentele unde cântă sau certuri cu femeile din viața lui, manelistul și-a construit o imagine care nu-i face, neapărat, cinste.

Citește și: Tzancă Uraganu, amendat la un eveniment. Care este motivul pentru care i s-a oprit cântarea

Andrei Velcu este numele real al lui Tzancă Uraganu. Cu toate că nicăieri nu are postat acest nume și puțini îl strigă ”Andrei”, acesta este prenumele primit de el la botez.

Invitat la podcastul lui Damian Drăghici, bărbatul a dezvăluit că numele de Tzancă i-a fost dat de către mama sa, încă de pe vremea când era doar un copil.

Apelativul „Uraganu” vine de la Nicolae Guță. În timpul unui concert, manelistul l-a numit pe Andrei Velcu „Uraganul muzicii” și așa i-a rămas numele.

Tzancă Uraganul este acum unul dintre maneliștii de top ai României. Însă, până în 2014, puțini au auzit de el. La vremea respectivă, se recomanda drept Tzancă de la Ploiești și unul dintre cântăreții care l-au ajutat să se remarce a fost Nicolae Guță.

Manelistul făcea muzică de foarte mult timp și încărca tot felul de videoclipuri pe un cont de Youtube. Atunci, era un tânăr timid, despre care puțini se așteptau să cucerească trending-ul în doar câțiva ani.

Nicola a vorbit despre relația pe care o are cu fostul soț. Cum mai arată cântăreața de când s-a retras din lumina refle... EXCLUSIV! Anamaria Prodan dă startul unui turneu național: "Eu sunt Voi!". Impresara dezvăluie secretul unei v...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x