Antena Căutare

Deea Maxer și-a schimbat implanturile mamare. Cum s-a fotografiat vedeta: „Am fost nevoită”

La cei 31 de ani ai săi Deea Maxer este o mămică împlinită și nu ezită să-și facă „îmbunătățiri” fizice, dacă este de părere că are nevoie.

Deea Maxer le-a povestit fanilor că a avut parte de o intervenție chirurgicală | Instagram

Frumoasa Deea Maxer a intrat recent pe mâna medicului estetician, dorindu-și să-și facă o schimbare de implant mamar. Soția lui Dinu Maxer le-a povestit fanilor despre schimbarea din viața ei și a postat pe Instagram o imagine realizată în ziua intervenției.

Soția lui Dinu Maxer a explicat că simțea nevoia acestei schimbări, având în vedere că acum un an și jumătate a devenit mamă pentru a doua oară.

„Mi-am schimbat implanturile mamare. La zece ani de la prima naștere și la un an jumătate de la a doua sarcină am fost nevoită să îmi schimb implanturile mamare. Au trecut două săptămâni de la intervenție”, a scris Deea Maexer pe rețelele sociale.

Cum se simte Deea Maxer după intervenția estetică

Articolul continuă după reclamă

Deea Maxer s-a declarat mulțumită de serviciile medicului și le-a spus fanilor că se simte bine după operație:

„Sunt bine, sănătoasă și în afara oricărui pericol în ceea ce privește operația. Este ideal ca medicul să cucerească încrederea și atenția pacientei prin simplul fapt că își face meseria impecabil. Poza este din ziua intervenției, preoperator, imediat după consult și măsurători”, a scris Deea Maxer pe Instagram, în dreputul fotografiei cu ea.

Citește și: Deea Maxer & Taraful Viorel Bogăţeanu - Dumnezeu n-a luat, mi-a dat

Deea și Dinu Maxer sunt părinții a doi copii

Deea și Dinu Maxer au devenit părinți pentru a doua oară în luna octombrie a anului 2019, după ce bruneta a adus-o pe lume pe micuța Maysa. Cei doi mai au un fiu, pe nume Andreas, în vârstă de 10 ani.

La vârsta de 22 de ani, imediat după nașterea fiului său, Deea Maxer a decis că vrea implanturi mamare: „Am implant mamar făcut la un an dupa ce l-am născut pe Andreas. M-am operat atunci pentru că aveam 22 ani si sânii până la buric după folosirea unei pompe de muls, incorect folosită”, potrivit Click!

Citește și: De ce nu mai pot avea copii Deea și Dinu Maxer: Soția mea a avut operație peste operație

Acum, după a doua naștere, vedeta a decis că e nevoie de o npuă schimbare.

“După alăptarea Maysei și folosirea pompei de muls, sânii s-au lăsat vizibil. Aveam un implant anatomic de 370 ml. Proteza care din start avea forma naturală, lăsată. Inițial am spus că voi face doar o ridicare, un lifting al sânilor, însă la consult, doctorul mi-a recomandat pentru un rezultat estetic fabulos să facem schimbare de implant și ridicare. Practic au fost două interventii într-una. Operația a durat aproape 5 ore. De la anatomic 370 am schimbat cu rotund 450 ml, pentru un sân mai plin și proeminent! Acum port un implant rotund, un brand de top, de 450 ml”, a declarat Deea pentru Click!

Citește și: Deea și Dinu Maxer, dar și Saxo DJ cântă piesa Dacă ai băiat și fată, la Neatza cu Răzvan și Dani

Cât a crescut și cum arată acum Rebecca, la vârsta de 22 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis Anamaria Prodan fiicei... Dolph Lundgren apare într-o fotografie cu fiicele sale și logodnica lui. Fanii au reușit cu greu să o recunoască pe iubi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x