Antena Căutare

Din ce a câștigat Jean de la Craiova primii bani. Artistul a oferit un interviu sincer

Jean de la Craiova este unul dintre cei mai apreciați artiști. Acesta a îndurat multe pentru a ajunge la faima de azi. 

Într-un interviu oferit echipei Antena Stars, manelistul a vorbit despre copilărie, despre momentul în care a început să cânte și despre meseria pe care a avut-o înainte să devină cântăreț.

Din ce a câștigat Jean de la Craiova primii bani

Acesta a muncit înzecit până la această vârstă pentru că a avut o copilărie foarte grea. Artistul a început să cânte de la 12 ani, după ce părinții săi au divorțat.

"Sunt foarte multe lucruri care s-au îndeplinit cu puterea lui Dumnezeu. Tot ce am realizat în carieră îi datorez lui Dumnezeu."

Pentru că mama sa nu se descurca prea bine din punct de vedere financiar, artistul a decis să o ajute deși era încă un copil. Acesta a fost angajat la un magazin de mobilă unde a dat cu mătura ca să câștige bani. Primea doar 25 de lei pe care îi cheltuia în aceeași zi pe alimente.

Pasiunea pentru muzică a descoperit-o datorită lui Ion Dolănescu. Din cântat a câștigat bani mulți, dar în copilărie cânta chiar și dacă i se oferea o găină pentru că nu avea ce să mănânce.

"De la doisprezece ani o luam din tren în tren. Am început să cunosc stațiile de tren și unde mergeam, cântam pe la Căminul Cultural, prin județul Dâmbovița. Mai îți dădea unul o găină, un curcan, un pui, ce avea omul prin curte."

A fost nevoit sa renunțe la copilărie, pentru că și-a dedicat tot timpul muzicii, și deși, uneori își dorea să iasa să se joace cu copiii de vârsta lui, a ales sa se dedice pasiunii, care l-a scos din sărăcie și i-a adus celebritatea.

Manelistul este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi. Acesta se poate lăuda acum că are tot ceea ce își dorește. Nu a fost mereu doar lapte și miere pentru celebrul cântăreț. Acesta nu a avut o copilărie fericită și a munci din greu, pentru a ajunge unde este astăzi.

Visul lui a fost să devină șofer de tir, dar viața a avut alte planuri cu el.

Ramona Olaru, fotografiată doar în prosop, în brațele lui Cătălin Cazacu: „Bucură-te de tinerețe”... Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare la premiera din Los Angeles a filmului House of Gucci. Ținuta care a întors toate ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba totul
Ce și-ar dori Alina Pușcaș să vadă la Insula Iubirii. Propunerea prezentatoarei de la Antena 1 ar putea schimba...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul meu!»
Claudia Dumitru, declarație de iubire pentru Rareș Cojoc. Fotografiile în care modelul îl sărută: «Campionul...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x