Antena Căutare

Mihai Angelo, fiul lui Cristi Borcea, a absolvit liceul. Fotografii de la evenimentul la care au participat ambii părinți

Mihai Angelo, fiul lui Cristi Borcea a absolvit liceul, iar de la eveniment nu a lipsit niciunul dintre părinții săi. Ce a publicat mama acestuia.

Cristi Borcea și Mihaela, în perioada în care formau un cuplu | Hepta

Mihai Angelo, fiul lui Cristi Borcea, a terminat liceul și a avut parte de un eveniment la care au participat ambii părinți ai săi. Iată că familia este foarte importantă pentru Cristi și a făcut tot posibilul să ia parte la aceste momente frumoase ale fiului său.

Mihai Angelo, fiul lui Cristi Borcea, a terminat liceul. Ce sfaturi îi dă mama lui

Mihai Angelo, fiul lui Cristi Borcea, a absolvit liceul, iar mama acestuia a avut câteva sfaturi să-i dea, cu ocazia acestui eveniment. Deși au divorțat de ceva timp, Cristi și Mihaela au știut cum să rămână în relații bune pentru a-și crește împreună copiii pe care-i iau din timpul căsniciei.

Citește și: Cum arată Antonia Melissa, fiica cea mare a lui Cristi și a Mihaelei Borcea. Cu care dintre părinți seamănă

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre gemenii lui Cristi Borcea a finalizat studiile liceale, iar mama, tatăl și sora sa au fost prezenți la acest eveniment pentru a-i fi alături. Pe lângă pozele distribuite de mama acestuia pe rețelele de socializare, ea i-a scris și niște cuvinte laudative.

„Puiul meu drag, Mihai Angelo, Coco - cum te-am alintat de când ai venit pe lume, acum cu ocazia absolvirii te felicităm din toată inima, dragul meu trebuie să îți alegi cu grijă idealurile și să țintești cât mai sus. Tot acum când toate porțile ți se deschid, îți doresc să simți că cel mai îndrăzneț vis poate deveni realitate, nu uita că vei ieși întotdeauna invingător, deci luptă cu toate forțele pentru a-ți atinge scopurile!! Mulțumesc școlii, cadrelor didactice pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă atâția ani!! Noi, familia ta, vom fi mereu alături de tine, te vom sprijini și te vom susține oricând și oriunde necondiționat!! Zbori cât mai departe puiul nostru!! Te iubim mult!!”, a scris Mihaela Borcea pe rețelele de socializare.

Imaginile publicate de ea pe Instagramul personal ne demonstrează faptul că aceștia au rămas tot o familie, indiferent de ruptura care s-a produs în interiorul ei. Faptul că atât tatăl, cât și mama acestuia au fost nelipsiți de la ceremonia de absolvire, ne demonstrează că există în continuare înțelegere și dragoste în mijlocul lor, dar într-o altă formă, aceea pentru copii.

Citește și: Celebrități din România și din străinătate care au avut parte de mai multe nunți și divorțuri. Cine sunt cei cu 5 sau 8 căsnicii

Și Antonia Melissa, sora geamănă a lui Angelo, i-a fost alături fratelui, deși a venit din Statele Unite ale Americii pentru ceremonia de absolvire a liceului.

Mihaela Borcea și-a refăcut viața alături de Sorin Rap. Ce mesaj i-a transmis

Sorin Rap este numele bărbatului alături de care Mihaela Borcea și-a refăcut viața după despărțirea de Cristi Borcea.

Mihaela și Cristi Borcea au divorțat în anul 2011 și au împreună 3 copii. Presa a scris mult de-a lungul timpului despre Sorin Rap, bărbatul care în trecut a lucrat ca șofer personal pentru Mihaela.

După mai multe speculații pe tema relației dintre cei doi, se pare că dragostea dintre Mihaela și Sorin este mare, a supraviețuit tuturor zvonurilor negative, iar de câțiva ani de zile, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

Cum arată Jeni Nicolau la 53 de ani. Artista pare altă persoană după ce a slăbit 25 de kilograme - VIDEO... De ce nu s-a căsătorit Andreea Raicu până la 43 de ani. Drama prin care a trecut în încercarea de a-și găsi un partener ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x