Antena Căutare

Obiceiul de Crăciun pe care Prințul William l-a învățat de la Prințesa Diana. Îl respectă și acum, la 22 de ani de la moartea ei

Spiritul sărbătorilor se simte din plin și-n Familia Regala Britanică, ai cărei membrii se bucură de Crăciun și apelează de tradițiile străvechi pentru a-l transforma într-un eveniment de neuitat.

Spiritul sărbătorilor se simte din plin și-n Familia Regala Britanică | Profimediaimages.ro

Printre obiceiurile acestea se numără și unul foarte drag Prințesei Diana, pe care fiul său, Prințul William ține cu tot prețul să-l respecte. La fel ca mama sa, soțul ducesei Kate Middleton nu poate aștepta până în dimineața zilei de 25 decembrie pentru a deschide cadourile. Asta înseamnă că majoritatea darurilor sunt deschise mult mai devreme decât ar trebui.

Într-o scrisoare din 1990, adresată unui prieten, Prințesa Inimilor recunoștea că ”un pachet de orice configurație sau formă nu a fost niciodată în siguranță cu mine”.

Tot atunci, ea menționa că William îi calcă pe urme. ”Mă tem că William a luat și el acest obicei de la mama sa, întrucât găsesc hârtie de ambalat desfăcute în cele mai extraordinare locuri”, spunea ea, conform publicației People.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Sfântul Ștefan, 27 decembrie 2020. Ce trebuie să faci astăzi pentru a avea parte de un an plin de noroc

Iată că acest lucru încă este valabil căci fiul său, în vârstă de 38 de ani, obișnuiește să-și deschidă devreme cadourile.

Ce nu știa Prințesa Diana despre Crăciunul petrecut în Familia Regală

La acea vreme, Prințesa de Walles explica faptul că sărbătoarea de Crăciun era una specială pentru tinerii prinți.

”Băieții sunt încântați de perspectiva Crăciunului și au căutat în sus și-n jos pentru a găsi pachetele”, afirma ea în rândurile scrisoarei.

La fel de optimistă a fost și ea cu privire la primul Crăciun sărbătorit în familia soțului său. Cu toate acestea, avea să aibă o surpriză pentru că noile sale rude obișnuiau să dăruiască cadouri simple, ieftine și chiar ieșite din comun.

În 1981, ea i-a oferit Prințesei Anne un pulover scump din cașmir, în timp ce aceasta i-a dat o husă pentru hârtia igienică. Curând, ea a prins din urmă tradiția și a pus un fals excrement de câine în ciorapul fiului său, Harry.

Crăciun atipic pentru Familia Regală Britanică

Anul acesta, Crăciunul va arăta complet diferit pentru Familia Regală Britanică. Aceștia nu se vor mai aduna, la fel ca-n fiecare an, la Sandringhan Estate, din cauza pandemiei de coronavirus.

Citește și: Vedete care își serbează ziua numelui pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan

Cum arată felicitarea de Crăciun al lui William și Kate Middleton

Ducele și ducesa de Cambridge s-au pregătit pentru sărbătorile de iarnă și au realizat o felicitare cu o fotografie deosebită, în care apar alături de micuții lor, Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte.

Fotografia a fost făcută în toamnă de către fotograful Matt Porteous și îi arată pe cei dinci membrii ai familiei regale frumos îmbrăcați, cu zâmbete largi pe chipuri, stând așezați în fața unui morman cu lemne tăiate, pregătite pentru foc la Anmer Hall, reședința lor din Norfolk, din estul Angliei.

Cum arată în realitate femeia cu barbă din "Omul-spectacol". Adevărul despre înfățișarea lui Keala Settle... Imagine de 40.000 de aprecieri cu iubitul lui Nicole Cherry. În ce ipostază au fost suprinși cei doi tineri, în ziua de ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x