Antena Căutare

Pepe și Yasmine l-au sărbătorit pe micuțul lor într-un mare fel. Cât de mare și de frumos a crescut Pepe Jr.

Pepe și Yasmine l-au sărbătorit pe micuțul Pepe Jr. într-un mare fel, pe rețelele de socializare și numai. Aceștia i-au pregătit și un tort special.

Pepe și Yasmine l-au sărbătorit pe micuțul lor într-un mare fel. Cât de mare și de frumos a crescut Pepe Jr. | Instagram

Pepe Jr. a împlinit un an, iară părinții săi au avut grijă să-l serbeze într-un mare fel, cu un tort și multe dedicații în mediul online. Cu toții s-au bucurat de aniversarea micuțului și au avut grijă să primească toată atenția și dragostea lor.

Pepe și Yasmine l-au sărbătorit pe micuțul lor într-un mare fel. Cât de tare s-au distrat și cât de frumos și mare a crescut acesta

Pepe Jr. a împlinit vârsta de un an, de când familia lui Pepe s-a mărit. Acesta a fost sărbătorit într-un mare fel de părinții lui care i-au transmis mai multe cuvinte frumoase și i-au cumpărat un tort special din care s-au delectat cu toții.

Articolul continuă după reclamă

''La mulți ani, prințului meu! Puterea și sufletul meu. Pepe 1 an'', a scris Pepe pe contul lui personal de Instagram.

''La mulți ani, inima noastră! Cel mai frumos an! La mulți ani cel mai dorit copil!'', a fost mesajul transmis de Yasmine Pascu pe rețelele de socializare.

Tortul lui Pepe Jr. a fost aduș cu șampanie și artificii, semn că toată familia abia așteptat ziua micuțului și au sărbătorit-o încel mai frumos mod posibil.

Ce diferentă de vârstă există între Pepe și soția sa, Yasmine

Yasmine Pascu era minoră când l-a întâlnit, pentru prima dată, pe Pepe. Ea a terminat aceeași școală ca nepoții acestuia și îl admira pe Franco, cel care a murit într-un accident de mașină, când avea doar 17 ani.

Citește și: Pepe a primit o declarație de dragoste de la soția lui. Cum a filmat-o pe Yasmine: „Sunt îndrăgostită de cel mai frumos bărbat”

Printre adolescenții care au participat la înmormântare s-a numărat, bineînțeles, și ea. Rudele lui Pepe a îndrăgit-o pe tânără încă de atunci, însă nici nu s-ar fi gândit că, peste mai bine de un deceniu, ea va face parte din familia lor. Diferența de vârstă dintre Yasmine și Pepe este de aproximativ 16 ani.

Totuși, chiar dacă se știau de multă vreme, flacăra dintre Pepe și Yasmine s-a aprins recent, când s-au reîntâlnit prin prisma carierei. Femeia este make-up artist și este cunoscută în rândul vedetelor, astfel că a ajuns să colaboreze cu mai mulți artiști cunoscuți.

Cei doi s-ar fi căsătorit în secret, căci Yasmine poartă numele lui Pepe pe rețelele sociale.

„Lasă să se facă speculații și atât. Dacă ne-am căsătorit, ne-am căsătorit pentru noi, și fără să invităm presa sau oameni care ar fi făcut chestia asta pentru puțină publicitate. Noi suntem foarte fericiți, eram la fel de fericiți și înainte și după căsătorie”, a spus cântărețul în urmă cu ceva vreme.

Citește și: Cum se împarte Pepe între viața de familie și cea profesională. Reușește să le împace pe ambele?

Pepe și Raluca Pastramă au divorțat în septembrie 2021

Pepe şi Raluca Pastramă s-au despărțit oficial, la notar, după opt ani de căsnicie, pe data de 8 februarie 2021. Anunțul divorțului a fost făcut chiar de Pepe, pe canalul său de YouTube.

„Vreau să fac un anunţ important. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge acelaşi drum. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relaţiei. În momentul de faţă nu mai locuim împreună e mai bine de două săptămâni.

Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate şi după multe încercări de împăcare, ne înţelegem foarte bine. Chiar ne înţelegem foarte bine, pentru că am înţeles nişte lucruri şi eu, şi ea.

Nu mai există tensiuni sau cel puţin nu mai vrem să existe acele tensiuni. Ne-am asumat această separare şi vrem să ne creştem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educaţia lor şi pentru fericirea copiilor noştri”, spunea artistul despre divorțul de mama copiilor săi.

Reacția lui Dinu Maxer când copiii săi l-au acceptat imediat pe noul iubit al Deei în viețile lor: „Recunosc”... Ultima apariție televizată a lui Stephan Pelger. Confesiunile lui au luat pe toată lumea prin surprindere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x